Laura Cosoi nu poate trece peste moartea tatălui ei, răpus de COVID-19. „Din păcate, starea lui s-a schimbat în decurs de câteva ore”

„E foarte greu să accept că tata nu mai e alături de noi, dar ştiu că de acolo, de unde e, ne veghează. A plecat fix acum o săptămână, brusc şi a lăsat în inimile şi familia noastră un gol imens, un dor de nedescris.

Iar acesta e doar începutul. E greu pentru toată lumea, dar mai ales pentru fraţi, cu atât mai mult cu cât amândoi sunt încă mici (Andrei are 16 ani, iar Marius, 10 ani) şi au nevoie de tată, un tată bun care să îi ghideze mai departe, aşa cum am fost şi noi ghidate”, spune Laura Cosoi pe blogul personal.

Boala s-a agravat într-un ritm alert, iar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat.

„Nu pot descrie panica şi durerea cu care te confrunţi când primeşti telefonul acela în care părintele tău îţi spune «Am covid». Am trecut printr-o mie de stări pe secundă, ştiind că are şi diabet.

Îmi venea să-l cert, să ţip, să-l cuprind în braţe şi să-l liniştesc spunându-i că totul va fi bine. Dar ştiam asta? Nu! Însă nici nu mă aşteptam ca acest virus să îţi poată întoarce lumea cu susul în jos, pentru că nu te gândeşţi că ţi se poate întâmpla ţie sau celor dragi ţie.

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Tata era bine, a avut iniţial o formă uşoară, fără febră şi dureri musculare. Chiar ne gândeam că poate depăşeşte uşor episodul. Din păcate, starea lui s-a schimbat în decurs de câteva ore şi l-am internat la 3 zile din momentul în care a fost confirmat pozitiv.

Din timp, cum se spune. Ce nu se ştie este că un bolnav de Covid intră în spital şi de cele mai multe ori nu mai poţi da de el, apoi aştepţi ore în şir un semn de la medici, o speranţă, cauţi cu disperare pat la ATI oriunde în ţară, ai emoţii cât carul la transfer şi apoi pur şi simplu nu îţi rămâne decât să te rogi.

A fost extrem de greu, de la primul semn că starea lui avea să se înrăutăţească şi până la ziua în care am fost sunată de ATI: «În primul rând, condoleanţe, doamna Cosoi»…”.

Şi aşa au început calvarul şi semnele de întrebare.

„Nu poţi să-ţi iei rămas-bun, să-ţi strângi părintele în braţe, să îl linişteşti, să îl mângâi, să fii acolo pentru el… În situaţia asta, totul trebuie să se întâmple imediat.

Nu ai vreme de doliu şi din tot sufletul am încercat să fac în aşa fel încât să nu îmi pierd credinţa! Aş fi vrut să mă salveze rugăciunea şi de data asta, ca să nu-mi pierd minţile de durere…

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

L-am lăsat pe tata la locul de veci, acoperit de lacrimi, sub ceaţă, la lumina lumânărilor, înconjurat de flori, pe muzica lui Andre Rieu. Întotdeauna am fost o familie unită, drept urmare am făcut exact ce ştiu că i-ar fi plăcut lui tati să facem.

Ne-am luat rămas-bun în stilul nostru, în grădina casei, sub nucul copilăriei, locul unde a luat naştere familia noastră.

Acolo au fost seri de poezie şi de muzică, au sfârâit grătarele, s-au auzit doinele peste deal de Sorogari, loc din care familia noastră îşi trage seva. Aici ne-am luat rămas-bun de la tăticul nostru bun, lângă focul de tabără, ne-am ţinut de mână, am băut vin fiert, am pus pe masă mâncărurile lui preferate şi am ascultat muzică.

Încercam să cuprind cu privirea fiecare loc drag lui, fiecare fulg de nea, fiecare creangă ce a fost martora vieţii noastre de familie. Ştiu că prin noi, copiii, el este nemuritor şi trebuie doar să trăim şi să facem lucrurile pe care şi le-ar fi dorit el să le facă, dacă ar mai fi fost.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro