Laura Cosoi, una dintre cele mai iubite vedete din România, trece printr-o perioadă dificilă din punctul de vedere al sănătății. Deși nu este în cea mai bună formă, prezentatoarea emisiunii „Vacanță de vedetă” refuză să își anuleze filmările și angajamentele profesionale, demonstrând încă o dată dedicarea față de cariera sa.
Recent devenită mamă pentru a patra oară, aducând pe lume o fetiță, Laura nu și-a permis o pauză lungă. La doar câteva zile după naștere, s-a întors pe platourile de filmare, impresionându-și fanii cu determinarea ei. Însă, în ultimele zile, actrița a împărtășit pe rețelele de socializare faptul că se confruntă cu probleme serioase de sănătate.
Într-o postare recentă, Laura Cosoi a povestit că a avut o zi dificilă, suferind de dureri intense de stomac. Din cauza alăptării, vedeta nu poate lua medicamente pentru a ameliora disconfortul, ceea ce îi complică situația. În locul pastilelor, Laura a decis să urmeze o metodă mai naturală de tratament, ajustându-și alimentația. A început să consume câteva linguri de orez, sperând că acest aliment blând va contribui la reducerea durerilor, potrivit cancan.ro.
„Azi a fost o zi așa mai ciudățică după o noapte în care nu am dormit. M-a durut stomacul atât de tare că nu mă puteam ridica din pat. Dar acum sunt ceva mai bine și am ajuns acasă după filmarea pe care nu credeam că am să reușesc să o fac. Nu m-am organizat bine ca să îi mai las Aidei provizii acasă așa încât m-a însoțit la filmare. A stat cumințică în cărucior și m-a așteptat. Mâine am o nouă zi plină ochi și tot ce îmi doresc în acest moment este să îmi treacă durerea de stomac ca să pot să mă odihnesc mai bine. Și când mă gândesc cât de superficiali suntem de fapt și apreciem ceva doar când nu mai avem. Luăm starea de bine ca și cum ni se cuvine… daaaar mâine va fi o zi mai bună!”, a povestit actrița.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Deși se confruntă cu provocări pe plan medical, Laura Cosoi continuă să fie activă profesional, fiind un model de echilibru între viața de familie și carieră. Fanii îi trimit mesaje de susținere și speră ca actrița să își revină cât mai curând.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor