Ayatollahul Ascuns. Fricțiuni la vârf în conducerea iraniană?

Ideea de a-l declara viu și a-l instala în jilțul tatălui său a fost una foarte iscusită, folositoare noului eșalon care urma să-și adjudece puterea. Acum – când par să fi apărut primele fisuri la vârf –  existența/inexistența ayatollahului ascuns a devenit, presupun, un prilej de șantaj reciproc între actualii decidenți. Luați-o deocamdată ca pe o poveste persană iscată din străfundul minții mele, tulburată de aceste 27 de zile de foc.

Că la vârful conducerii de la Teheran au loc fricțiuni o dovedește comunicarea acesteia, încă și mai eratică decât a președintelui Trump. Condițiile maximale fixate de Iran Statelor Unite, ca răspuns la condițiile oferite de liderul de la Casa Albă, precum și cele minimale avansate săptămâna trecută de președintele Masoud Pezeshkian (pe care n-a avut cine să-l mai pună la punct, ca la anterioara ieșire publică) sunt straniu de nerealiste.

Mai mult ca oricând de la începutul războiului, pe lângă bubuitul armelor, regimul teocratic ar avea nevoie de o voce. În aceste zile, monolitul puterii pare că, regrupat de pe verticală pe orizontală, comunicarea este livrată când de sarcasmul lui Mohammad Bagher Ghalibaf, când de menuetul cu morcov și bâtă executat grațios de ministrul de Externe, Abbas Araghchi, când de vreun purtător de cuvânt ad-hoc, împins în față pentru a ține moralul iranienilor sub linia de avarie.  

Din ultima categorie de comunicatori face parte un anume locotenent-colonel Ebrahim Zolfaghari, un purtător de cuvânt al armatei (al cărui mesaj impertinent s-a vrut o replică la benevolentia în 15 puncte a președintelui Trump). Livrat ieri preponderent pentru uz intern, vitriolantul mesaj oferă încă o mărturie că, în prezent, Iranului îi lipsește tocmai liderul suprem. 

Rănit de ar fi fost, cum se susține oficial, mare mutilat de război să fi ajuns, Mujtaba – dacă ar fi trăit – ar fi fost singurul învestit cu autoritatea de a spune: „Dacă ar fi putut, cea care pretinde a fi o superputere globală ar fi ieșit deja din această încurcătură. Nu vă deghizați înfrângerea drept un acord. Era promisiunilor voastre deșarte a luat sfârșit. Au ajuns conflictele voastre interne în punctul în care negociați cu voi înșivă? Primul și ultimul nostru cuvânt nu s-au schimbat de la bun început și vor rămâne neschimbate – cineva ca noi nu va ajunge niciodată la o înțelegere cu cineva ca voi. Nici acum și niciodată”. 

Venind din gura unui lent-colonel, asemenea cuvinte sunt lipsite de greutate. Mă îndoiesc că le-ar fi rostit, în acest context istoric, tatăl ayatollahului ascuns, Ali Khamenei. Pentru că el ar fi înțeles bine că dronele plus promisiunile de susținere ale lui Putin nu pot înclina balanța strategică. Ar putea cel mult să prelungească războiul, dacă Donald J. Trump are proasta inspirație să ordone o ofensivă terestră.

În tot vălmășagul de știri contradictorii, cotidianul israelian Yedioth Ahronoth informa aseară târziu, citând un oficial de la Ierusalim, că președintele Statelor Unite este posibil să anunțe – cel mai devreme în acest weekend și cel mai târziu la mijlocul săptămânii viitoare – un acord de încetare a focului cu Iranul.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE