Libertatea a fost partener strategic la cel mai mare festival din Europa de Est dedicat familiilor, Big Little Festival

Comentează
Doi copii pozează în spatele unei imagini care reproduce prima pagină a ziarului Libertatea

Au fost trei zile de voie bună, distracție, concerte și multe suprize la Big Little Festival, cel mai mare festival din Europa de Est dedicat exclusiv familiilor. Libertatea.ro a fost alături de organizatori ca partener strategic și alături de familii cu o zonă unică, unde vizitatorii au descoperit cărți și produse de colecție pentru cei mici, din binecunoscuta serie „Colecții Libertatea”.

Surpriza „apariției” pe prima pagină a Libertatea

Mai mult, atât ediția tipărită a ziarului cât și site-ul au găzduit relatări ample din cele trei zile de festival și de asemenea un interviu surpriză, exclusiv, realizat cu Smiley, imediat după concerteul de sâmbătă seara.

30.000 de familii au fost la Big Little Festival în cele trei zile ale week end-ului 29-31 august și mii dintre ele au petrecut timp în zona Libertatea, unde cei mici au fost întâmpinați cu baloane colorate, o mulțime de surprize și premii, iar familii întregi au dorit să facă fotografii memorabile și să apară pe Prima Pagină a Libertatea.

Libertatea, împreună cu partenerul Etalon Distribution, a oferit familiilor care au vizitat standul nostru experiențe unice și de asemenea colecții speciale pentru cei mici. Toate aceste colecții sunt disponibile și pe site-ul libertatea.ro, la secțiunea Colecții Libertatea.

LEGO & Playmobil - Universuri în miniatură pentru joacă și imaginație fără limite. Seturi care dau viață creativității și aduc ore de distracție pentru copii și colecționari. Printre jucăriile faimoase, Lego Ninjago - Puterea Dragonului, jucărie Lego (LEGO®), Lego Marvel Avengers - Owen-Motocicleta(LEGO®), Lego Jurassic World - Raptor în laborator (LEGO®), Lego Jurassic World - Delacourt și Dino (LEGO®), Lego Star Wars - Nava Razor Crest (LEGO®), Lego MINECRAFT - Golem de fier (LEGO®), Lego Star Wars - Starfighter Mandalorian (LEGO®), Lego Batman - Batmobile (LEGO®), Lego Marvel Avengers - LOKI (LEGO®).

Marvel figurine - Supereroii preferați prind viață! Figurine spectaculoase cu eroii Marvel, gata să aducă acțiunea direct pe raftul tău: Figurină Marvel Thor ULIK THE TROLL KING Legends Series, Figurină Marvel Black Panther HATUT ZERAZE Comic Legends Series, Figurină Marvel HAPPY HOGAN and IRON MAN MARK XXI Legends Series, Figurină Marvel X-MEN SABRETOOTH Legends Series, Figurină Marvel X-MEN HAVOK Legends Series, Figurină Marvel Wandavision AGENT JIMMY WOO Legends Series, Figurină Marvel What If ZOMBIE IRON MAN Legends Series, Figurină Marvel Loki CLASSIC LOKI Legends Series, Figurină Marvel Doctor Strange 2 DEFENDER STRANGE Legends Series.

Figurine Minix - Personaje celebre din sport și divertisment, în miniatură. O colecție cool pentru fanii care vor să aibă aproape idolii lor, fie că joacă la Barcelona, sau Real Madrid: Figurină Minix - Lamine Yamal, Figurină Minix - Kylian Mbappé, Figurină Minix - Robert Lewandowski, Figurină Minix - Jude Bellingham, Figurină Minix - Luka Modrić, Figurină Minix - Vinicius Junior.

Formula 1 - Sezon 2024 - Intră în lumea vitezei! Modele oficiale din sezonul 2024, perfecte pentru pasionații de curse: Lewis Hamilton 44 (FORMULA 1 |2024 ), George Russell 63 (FORMULA 1 |2024 ), Lando Norris 4 (FORMULA 1 |2024 ), Oscar Piastri 81 (FORMULA 1 |2024 ), Pierre Gasly 10 (FORMULA 1 |2024 ), Esteban Ocon 31 (FORMULA 1 |2024 ), Max Verstappen 1 (FORMULA 1 |2024 ), Sergio Perez 11 (FORMULA 1 |2024 ), Carlos Sainz 55 (FORMULA 1 |2024 ), Charles Leclerc 16 (FORMULA 1 |2024 ).

Căști F1 Ferrari - Un simbol al pasiunii pentru performanță. Reproduceri fidele ale căștilor Ferrari, obiecte de colecție pentru fanii adevărați. Modele purtate de: Casti F1 FERRARI - Kimi Räikkönen – 2007 SCHUBERTH RF1, Casti F1 FERRARI - Nigel Mansell – 1989 ARAI GP2, Casti F1 FERRARI - Gilles Villeneuve – 1979 GPA SJ, Casti F1 FERRARI - Fernando Alonso – 2012 SCHUBERTH SF1, Casti F1 FERRARI - Niki Lauda – 1975 AGV, Casti F1 FERRARI - Alain Prost – 1990 ARAI GP2, Casti F1 FERRARI - Alberto Ascari – 1952 AGV GP500, Casti F1 FERRARI - Michael Schumacher – 2002 - SCHUBERTH RF1.

Fast & Furious - Mașinile legendare din seria de filme care a cucerit lumea. Piese de colecție cu un vibe pur adrenaline-junkie.

Mașini de colecție - Modele clasice și moderne, atent reproduse, care încântă ochii și sufletul oricărui pasionat de automobile: Aston Martin 1964 DB5 - ediția nr. 111 (Mașini de Colecție), Opel GT - ediția nr. 109 (Mașini de Colecție), Lamborghini Revuelto - ediția nr. 108 (Mașini de Colecție), Porsche 992 GT3 RS - ediția nr. 105 (Mașini de Colecție), Lamborghini Countach LPI 800-4 - ediția nr. 103 (Mașini de Colecție), BMW M2 (a doua generatie)- ediția nr. 98 (Mașini de Colecție), Porsche 959 - ediția nr. 95 (Mașini de Colecție).

Colecția de cărți Disney de Platina - Poveștile nemuritoare Disney, în ediții elegante, pentru seri magice în familie și amintiri de neuitat. Regele leu - Ediția nr. 1 ( Disney. Ediția de platină)!, Albă că zăpadă - Ediția nr. 2 ( Disney. Ediția de platină)!, Cartea junglei - Ediția nr. 3 ( Disney. Ediția de platină)!, Bambi - Ediția nr. 4 ( Disney. Ediția de platină)!, Cenusareasa - Ediția nr. 5 ( Disney. Ediția de platină)!, 101 Dalmatieni - Ediția nr. 7 ( Disney. Ediția de platină)!, Ratatouille - Ediția nr. 14 ( Disney. Ediția de platină)!

Colecția de cărți Țările lumii - O călătorie fascinantă prin culturile și frumusețile lumii. Fiecare volum deschide o fereastră spre o altă țară.

Colecția de cărți Biblioteca pentru copii - Lecturi esențiale, pline de învățăminte și aventuri, pentru a trezi dragostea de citit încă din copilărie.

Colecția de cărți Copii cu visuri îndrăznețe - Biografiile ilustrate ale unor oameni care au schimbat lumea, în povești inspiraționale pentru micii visători.

Proiectul „Colecții Libertatea”, adus de noi la festival, a prins viață din dorința de a transforma descoperirea, învățarea și bucuria lecturii în repere pentru o viață plină de sens. Fiecare titlu sau obiect din „Colecții Libertatea” a fost ales cu grijă pentru a inspira conexiuni, a trezi curiozitatea și a cultiva sentimentul de apartenență în familie și între prieteni.

Smiley pe scenă și apoi interviu surpriză pentru Libertatea

Vedeta festivalului a fost de departe Smiley, cu un concert susținut sâmbătă seara pe scena mare instalată în Parcul Palatului Mogoșoaia. Imediat după concert, trei fetițe de 9 ani au realizat un interviu exclusiv cu artistul și au aflat că și el a petrecut timp la Big Little Festival alături de fiica lui de 4 ani, Josephine.

„Am fost la tobogane, la tiribombe și atât am apucat”, a spus Smiley în fața camerei de filmat. Apoi a dezvăluit că primul concert la care a fost în public, când era copil, a fost al trupei Holograf: „Era mama fan și am devenit și eu după aia”.

30.000 de familii venite la Big Little Festival

Organizatorii au anunțat că au fost 30.000 de familii prezente la Big Little Festival și una dintre ele s-a bucurat de o experiență cu totul specială. Familia VIP, câștigătoarea unui concurs desfășurat de-a lungul anului 2025, a putut să trăiască cele trei zile de festival la superlativ: transport asigurat,

cazare premium și acces complet la toate zonele, unde membrii familiei au fost tratați ca

niște adevărate vedete, participând la activități speciale, întâlnindu-se cu artiștii și

bucurându-se de fiecare moment din cele trei zile.

Seară de seară, în cele trei zile, festivalul a prins și mai multă viață, animat de ritmurile și energia artiștilor prezenți pe scenă. Atmosfera a fost incendiară la concertele susținute de Smiley, Theo Rose, Iuliana Beregoi, Trupa BASS și Gabriel Basco, iar Scena Folk a adus emoție și

nostalgie cu recitaluri de la artiști îndrăgiți precum Mircea Vintilă, Ducu Bertzi,

Țapinarii, Fără Zahăr și Sunt Un Frate Tânăr.

„Ne-am dorit să construim un loc unde părinții nu doar își aduc copiii, ci rămân și ei

copii. Big Little Festival nu este doar un festival, ci un spațiu de reconectare între

generații. Este despre joacă, iubire și timpul petrecut împreună, fără grabă. Ne bucură

să vedem cum familiile transformă aceste momente în amintiri durabile, poate chiar în

tradiții.”, a spus Vero Căliman, Director Creativ Big Little Festival

Organizatorii n-au uitat la final să transmită un mesaj esențial: „Ne vedem și la anul, cu și mai multă magie!”

Vezi toate produsele din seria Colectii Libertatea, pe www.colectii.libertatea.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pompieri intervenind la incendiul provocat de exploziile de la stația GPL din Crevedia Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
07:50
Muncitorii de la Liberty Galați lucrează fără salarii, sindicatele cer intervenția de urgență a Guvernului
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate