Este cel mai aşteptat roman al anului şi este cartea care a stat la baza superproducţiei Marţianul.
„The Martian” a fost desemnat câștigător la Globurile de aur 2016 la secțiunea „Cea mai bună comedie sau musical”.
Preţul special al cărţii este 22,90 lei.
Romanul spune povestea echipajului Ares 3, care ajunge pe Marte pentru o misiune programată să dureze două luni, dar o furtună puternică le dă planurile peste cap și sunt nevoiți să părăsească planeta după doar câteva zile. Însă numai cinci dintre cei șase membri ai echipajului se vor lansa spre Pământ. Mark Watney, pe care ceilalți îl cred mort, rămâne singur, cu resurse limitate de apă și de hrană. Și astfel pornește într-o uimitoare cursă pentru supraviețuire, reușind să facă ceea ce nimeni până atunci nu ar fi crezut că este posibil pe o planetă fără viață. Inteligența și umorul, stăpânirea de sine și ingeniozitatea îl vor ajuta pe Watney să facă față rând pe rând problemelor aparent insurmontabile. Dar va reuși el să se întoarcă teafăr pe Pământ? Și de unde îi poate veni salvarea?

Iată trailerul filmului inspirat de acest roman:

„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
GSP.RO
„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Playtech.ro
Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Observatornews.ro
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Știrileprotv.ro
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
FANATIK.RO
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată