„The Washington Post” scrie că promisiunile exagerate din campania sa electorală au fost înlocuite marți noapte de un discurs destul de moderat, în care a proclamat ceea ce el a numit „un nou capitol al măreției americane” în privința puterii militare și revigorării economice.
Încercând să-și stabilizeze președinția după ce primele 40 de zile au fost tumultuoase, Trump și-a luat un aer de seriozitate și a arătat înțelegere, subliniind că are o agendă revoluționară care își propune să reconstruiască o țară pe care președintele o descrie devastată de crime și droguri, cu o infrastructură deteriorată și cu un sistem administrativ defect.
Trump a vorbit în discursul său de 60 de minute despre planurile sale privind revizuirea sistemului de sănătate și că va implementa scutiri de impozite masive printr-o nouă reformă fiscală, încercând să îndulcească și să unească o Americă profund divizată căreia i-a cerut să-i dea o șansă și să își dea seama ce poate fi realizat în timpul președinției sale. „Suntem un singur popor, cu un singur destin. S-a sfârșit vremea pentru gândirea meschină. Vremea luptelor mărunte o lăsăm în spate. Ne trebuie doar curaj pentru a împărtăși visurile pe care le purtăm în inimi”, a declarat Donald Trump.
Anthony Zurcher de la BBC, îl numeşte pe Trump, chiar în titlul analizei, de asemenea, un preşedinte „mai blând și mai gentil”, considerând că miliardarul a comportat chiar prezidenţial.“ Jurnalistul recunoaşte că mesajul este acelaşi, dar modul în care le-a prezentat a fost foarte studiat şi elegant. ”Măcar o dată, discursul lui Donald Trump a fost vorbit, nu urlat. A părut reţinut, nu iritabil, plin de forţă, nu forţat”, a mai scris acesta.
BBC remarcă o schimbare de atitudine şi în ceea ce priveşte abordarea sistemului de sănătate. Acum câteva zile preşedintele a declarat că „nimeni nu ştia că sistemul de sănătate este atât de complicat“, acum, BBC-ul spune că Trump „promite curcubee şi unicorni.“ Zurcher îşi încheie articolul cu următoarea menţiune: „Desigur, totul s-ar putea schimba mâine, şi toată vorbăria despre unitate ar putea dispărea într-o mare de tweet-uri.“
CNN notează că Trump și-a schimbat atitudinea În ceea ce priveşte politica externă. La discursul de la Congres el a spus că este pregătit să „lucreze cu aliaţii noştri, inclusiv prietenii şi aliaţii noştri din lumea musulmanană, pentru a-i eradica pe aceşti inaimici groaznici (n.r. ISIS) de pe planeta noastră.“
Multe dintre membrele democrate ale Congresului au ales să poarte alb, o culoare purtată de sufragete. „Purtăm alb pentru a ne uni împotrivă oricărei încercări a administraţiei Trump de a stopa progresul pe care femeile l-au făcut în ultimul secol.“, a declarat Lois Frankel, membră a Congresului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f39da39244b6cb5a0ae7b20e27d67e19.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dda6ed8047a9e578bff938ce6546e97b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_acdb174f9fe0b7693e3db152dbbb1e18.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_067556cc2f99731302fd064f3f16f0d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e20383ef76e2248882d6a3d8826c4a4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_07ee5a23e350d880c2676f915cd6456b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_78a4c1f1a8692f463aae460d40d2d1b3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9d6e37e3c2095edc88bd41fa307d9211.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_416fc720da2463ff651a98cd22657a40.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ffa562eb6ef4ca9ccba76da76ad6fc54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1523e51f429d58fbd3b2a489e534cdde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4b8eb5696c4ffcb267947cf3c2233e7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d597fafe499fc13b091051fc2eefaaee.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_45b3facd6664dcf48d10535d37f0012a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b95627d54bf2f035aec08ef7a59bbe5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_941ec1e75e860dd5bdc34f17ef32af95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_005b7e59699dcb140e47c1d2d9f61558.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8360710292cbc314d0ed30f18e0b3c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_efa18821ffdc49cd1e1b269d3a72f755.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/traian-basescu-e1778875786922.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/proiectul-de-reforma-a-ani-trimis-de-catalin-predoiu-in-parlament-spune-ca-declaratiile-de-avere-ale-demnitarilor-raman-secrete--reactie-predoiu-e1784652247349.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/liviu-varciu-si-fiica-lui.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/daniela-nane-s-a-despartit-de-iubitul-tinerel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f016de66303e1083079a004bae86710d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b189b0e543a6205cd062fca4d0cc9f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/protest-piata-victoriei-sanitas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plopul-pando-utah.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/luby.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/destinatii-vacanta-populare-instagram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/furtuna-albania-sarande-21-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/marturisiri-femei-cu-boli-neurologice-severe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semnele-deshidratarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/batch-cooking.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cuplu-magazin-bijuterii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/fantana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/benzina-motorina-12-iulie-2026-e1783834339820.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-toiu-profimedia-1107208393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/gettyimages-2238074428-e1780733796611.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.