Mai mute persoane au fost rănite, joi, după ce partea din față a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei Lufthansa s-a rupt în timp ce aeronava se afla la o poartă de îmbarcare de la aeroportul din Frankfurt, relatează Reuters.
Pasagerii încă nu erau îmbarcați în momentul incidentului, dar la bordul avionului se aflau membrii echipajului și angajați din personalul de la sol, menționează Lufthansa într-un comunicat.
„Mai mulți membri ai personalului au fost răniți și primesc îngrijiri medicale. În prezent investigăm circumstanțele exacte împreună cu autoritățile relevante”, a transmis compania aeriană germană.
Incidentul s-a produs la ora locală 12:45 (13:45 ora României). Avionul, rămas parțial pe burtă după cedarea părții frontale a trenului de aterizare, ar fi trebuit să decoleze spre Los Angeles.
Avionul Boeing 787, din care Lufthansa operează varianta 787-9, este o achiziție relativ recentă a companiei aeriene germane. Lufthansa și-a planificat să retragă treptat avioanele mai puțin eficiente și să își simplifice flota.