Inginerul care a creat motorul elicopterului Ingenuity este un palestinian ai cărui părinți sunt în Gaza: „Au bombardat strada lor, apoi am pierdut legătura”

 11 comentarii

Loay Elbasyouni, 44 de ani, a lucrat pentru NASA și a dezvoltat motorul unic de elicopter pentru Mars Ingenuity, iar acum este angajatul lui Jeff Bezos la compania spațială Blue Origin, unde dezvoltă sisteme electrice pentru motoare. Într-un interviu pentru Los Angeles Times, inginerul american de origine palestiniană, care a copilărit la Beit Hanoun, a vorbit despre părinții său aflați în Gaza.

Elbasyouni a fost implicat în proiectarea elicopterului-robot pentru Mars 2020, misiunea NASA. Drona Ingenuity a făcut istorie în 2021, când a ajuns pe Marte, unde a înregistrat vederi uimitoare ale terenului stâncos al Planetei Roșii.

„Un lucru pe care l-am învățat este că Pământul este un loc foarte special”, spune inginerul. „Chiar și cel mai rău loc de pe Pământ este mai bun pentru viață decât cel mai bun loc de pe Marte”, a adăugat el.

Arhiva foto

În orașul unde a copilărit Elbasyouni, Beit Hanoun din Fâșia Gaza, ingeniozitatea l-a făcut un fiu mândru al Palestinei.

Zborul elicopterului către Marte, urmărit în Gaza „mai mult ca oriunde altundeva”

Portretul lui a apărut în școli și pe bannere de-a lungul străzii principale. Unchiul lui Elbasyouni a organizat o mare sărbătoare în Beit Hanoun în onoarea nepotului său, la care a participat și primarul orașului.

„A fost un moment de mare mândrie”, își amintește Elbasyouni.

Zborul Ingenuity către Marte a fost urmărit în Fâșia Gaza mai mult decât oriunde altundeva în lume.

Pe 7 octombrie, el s-a trezit cu un val de mesaje, după ce luptătorii Hamas au lansat un atac-surpriză asupra civililor israelieni în apropierea graniței cu Fâșia Gaza,

Elbasyouni era îngrijorat de părinții săi, Mohammed și Alja, care locuiesc în Germania, și erau în vizită în patria lor natală, la Beit Hanoun.

„Părinții mei m-au sunat și mi-au spus că a avut loc un bombardament pe strada lor”, a descris Elbasyouni situația dramatică. „Am pierdut legătura după aceea”, a adăugat inginerul.

It has been 4 days since I last spoke with my parents. 
Now this what I hear “We lost communication with Gaza, May God Protect it People” pic.twitter.com/dB1veOn9Ko— Loay (@AstroLoay) November 5, 2023 

În săptămânile care au urmat, Israelul a întrerupt în mare măsură aprovizionarea cu alimente, combustibil, electricitate și apă și a lansat recent o ofensivă terestră în nordul Fâșiei Gaza, având loc lupte grele în Beit Hanoun.

Au fugit din Beit Hanoun în Gaza City și s-au refugiat în clinica deținută de tatăl lui

În primele zile ale ofensivei, părinții lui Elbasyouni au părăsit orașul și, alături de alte zeci de persoane, s-au refugiat într-o clinică medicală din Gaza City, fondată și în continuare deținută de tatăl său, chirurg de profesie. 

10 dintre acești oameni au respectat ordinul de evacuare și au plecat, „doar pentru a fi loviți de bombardamentele israeliene“, a scris Elbasyouni, pe X, fostul Twitter, pe 15 noiembrie, fără să mai ofere actualizări.

My parents are in Gaza, and it's heart-wrenching. They hold German citizenship, but that doesn't change the fact that they're trapped with no access to water, power, or food. They were forced to leave Beit Hanoun due to the threat of bombs, and now they're in Gaza City, facing…— Loay (@AstroLoay) October 13, 2023 

El însuși s-a grăbit să ceară autorităților germane, a căror cetățenie o dețin părinții, să-i înscrie pe lista de evacuare de urgență și să-i scoată din Fâșia Gaza.

În ciuda eforturilor lui, ei rămân prinși acolo. Mohammed (75 de ani) tocmai a suferit o operația la spate, Alja (68 de ani) are o problemă la șold și nu pot merge 30 de kilometri până la punctul de trecere a frontierei Rafah, în Egipt.

„Tatăl meu mi-a spus că ar prefera să moară acolo unde este”

„Tatăl meu mi-a spus că ar prefera să moară acolo unde este”, a spus Elbasyouni.

„Părinții mei au luat decizia dificilă de a rămâne. Ei cred că a muri cu onoare în casa lor este mai bine decât a-și risca viața pe drumurile periculoase. În vechea clinică de chirurgie a tatălui meu sunt alți 70 de refugiați. După ce au primit ordinul de evacuare și au fost loviți de bombardamentele israeliene. Este o situație îngrozitoare”, spune inginerul.

Tatăl său, Mohammed, s-a născut în tabăra de refugiați Jabalia din Fâșia Gaza în 1948, în același an în care a fost creat statul Israel.

Într-un atac israelian asupra taberei, Mohammed, care avea o săptămână, a fost rănit de schije.

Bunica mea credea că e mort. Familia l-a părăsit când a avut loc bombardamentul, dar apoi i-au auzit țipetele, s-au întors după el și l-au luat.

Loay s-a născut în suburbiile Frankfurtului, unde tatăl său studia medicina. Cu toate acestea, a crescut în Beit Hanoun, deoarece autoritățile israeliene au suspendat pașaportul părinților săi, în timpul unei vizite în Gaza ocupată, în 1984.

Inginerul a copilărit în Gaza și a văzut cum un coleg de școală a fost împușcat

Elbasyouni a crescut într-un oraș de frontieră puternic păzit și a studiat la o școală patronată de ONU. Își amintește că a fugit de soldați într-o ceață înțepătoare de gaze lacrimogene, în fața școlii sale, în timpul Intifadei (1987-1993).

Unii colegi de clasă au aruncat cu pietre în jeepurile militare israeliene, în timp ce el și alții au fugit. Elbasyouni a văzut cum un coleg de clasă este împușcat în spate.

Acolo, în Fâșia Gaza, privind stelele de pe plajă, Elbasyouni și-a imaginat că va ajunge în spațiu. „Doream să zbor cu o rachetă, dar, uite, am ajutat la descoperirea Planetei Roșii”, a afirmat el.

A avut noroc că tatăl să i-a susținut educația în străinătate cu banii pe care familia i-a câștigat din plantațiile de lămâi, portocali și măslini din Beit Hanoun și a ajuns un inginer savant.

Foto: Facebook, Twitter Loay Elbasyouni

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    Vale25 22.11.2023, 21:34

    Multă lume a suferit în urma acestui razboi...

  • Avatar comentarii

    Biancapopa123456 22.11.2023, 22:02

    ...................Nasps......

  • Avatar comentarii

    asdqaz 22.11.2023, 23:39

    trebuiau sa plece de mult de acolo

  • Avatar comentarii

    Alex.59 23.11.2023, 03:31

    O poveste ca multe altele...

  • Avatar comentarii

    bituca 23.11.2023, 07:56

    Un om care are o ocupatie mai buna decat cea de terorist.

ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
10:51
„Bine ai venit acasă”: Apple a anunțat o lansare specială de produse smart home pe 13 octombrie
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Colaj format din două cadre: în stânga o casă cu două niveluri, finisată în nuanțe de maro și prevăzută cu gard alb, iar în dreapta o femeie cu părul brunet îmbrăcată într-o haină de blană.
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...