Ludovic Orban a transmis, sâmbătă seara, un nou mesaj cu privire la tensiunile din coaliția de guvernare, după demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al sănătății.
„Coaliția merge mai departe. Partidul Național Liberal este un partid responsabil, un partid care s-a angajat în procesul de dezvoltare al României și care, în momentul în care și-a asumat răspunderea guvernării, ca principal partid de guvernământ, a făcut-o pentru a pune în practică un program de guvernare serios, care să asigure dezvoltarea României. Deci, coaliția merge mai departe”, a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, președintele PNL a transmis că nu este un război sau o competiție între PNL, USR-PLUS și UDMR.
„În ceea ce privește condițiile, răspunsul meu este foarte clar, coaliția a stabilit candidatul la funcția de prim-ministru, chiar aș putea să spun că preferința pentru colegul și prietenul meu Florin Cîțu în poziția de premier i-a aparținut USR-PLUS. Nu poți să schimbi premierul numai pentru că nu-i convine unui partid din coaliție, că a fost schimbat un ministru lipsit de performanță, în mod evident, căruia opinia publică i-a apreciat în mod negativ gafele și lipsa de performanță. Așteptăm nominalizarea unui ministru care să facă lucrurile care, într-adevăr, sunt foarte importante”, a mai precizat Orban.
De asemenea, tot sâmbătă, președintele Camerei Deputaților a lansat un avertisment pentru toți miniștrii din guvernul de coaliție, la trei zile de la demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății.
„Orice ministru să ştie că înainte de a-şi ataca premierul trebuie să-şi scrie demisia. Premierul e cel care conduce guvernul, iar un ministru care critică premierul nu mai are ce să caute în guvernul respectiv. Nu e o chestiune de moft”, a fost mesajul liberalului.
Între timp, deputatul USR Iulian Bulai a declarat, sâmbătă, la Digi24, că liderii USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, vor merge luni la ședința coaliției cu mandatul retragerii sprijinului politic premierului Florin Cîțu.
De asemenea, vicepremierul Dan Barna a anunțat miercuri că premierul nu mai are sprijinul USR-PLUS.
„Premierul mi-a comunicat în această dimineață o decizie deja luată și transmisă președintelui României. Nu a fost nicio consultare. Este o decizie care aruncă coaliția de guvernare într-o criză majoră. Este o decizie prin care, din acest moment, premierul Florin Cîțu nu mai are susținerea alianței USR-PLUS”, a adăugat vicepremierul, care a precizat că revocarea lui Vlad Voiculescu nu s-a bazat pe nicio evaluare.
Demiterea lui Vlad Voiculescu de către premierul Florin Cîțu a stârnit o serie de critici din partea colegilor de coaliție.
„Sunt oameni politici maturi, cu capul pe umeri și în PNL, care își dau seama că guvernarea nu stă într-un singur om și că atunci când arunci în aer totul cu un gest de imaturitate, eu am cinci ani de experiență politică, nu am 20 sau 30, suficient să-mi dau seama că ești un zombie politic în acel moment”, a declarat Cătălin Drulă, ministrul transporturilor, pentru G4Media.
De asemenea, ministrul justiţiei, Stelian Ion, a calificat, miercuri, drept „un moment foarte neplăcut” demiterea ministrului Vlad Voiculescu.
„Este un moment foarte neplăcut şi foarte dificil. Semnalul de alarmă a fost tras de preşedintele USR, Dan Barna, de preşedintele PLUS, Dacian Cioloş. Sunt chestiuni care trebuie să îşi găsească rezolvarea în perioada următoare, dar ideea că ne oprim acum nu poate fi acceptată. (…) Decizia de astăzi m-a surprins. Am fost dezamăgit”, a transmis ministrul pentru Agrepres.
Mai mult, Vlad Voiculescu, fostul ministru al sănătății, a transmis, vineri seara, într-o emisiune la Digi24 că se declară dezamăgit la nivel personal, iar decizia de a fi demis nu o consideră nici dreaptă, nici corectă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro