După 52 de ani, IBM își cere scuze că a concediat o femeie pentru că e transgender

Comentează
Lynn Conway

Lynn Conway era, în 1968, una dintre cele mai promițătoare tinere inginere de la compania IBM din California, SUA, dar după ce a mărturisit că este o persoană transgender, a fost concediată. 52 de ani mai târziu, IBM își recunoaște greșeala și îi oferă lui Conway un premiu pentru reușitele din cariera sa în domeniul ingineriei computerizate. Mai mult, compania îi și cere scuze public, scrie New York Times.

„Vreau să îți spun, Lynn, îmi pare sincer rău pentru experiența pe care ai trăit-o și pentru toate greutățile pe care le-ai întâmpinat apoi”, a spus Diane Gherson, șefa departamentului de resurse umane din cadrul IBM, în cadrul unui eveniment online la care au participat peste 1.000 de angajați ai companiei și la care a fost invitată și Lynn Conway, potrivit Los Angeles Times.

Datorită curajului tău, exemplului pe care l-ai dat, suntem acum, ca societate, mai buni.Diane Gherson, IBM:

Evenimentul a avut loc pe 14 octombrie tocmai pentru a celebra viața și cariera lui Lynn Conway, un pionier al științei și ingineriei computerizate, cu experiență vastă în acest domeniu, adunată atât la IBM, lider în materie de tehnologie la nivel mondial, cât și la PARC, un centru de cercetare deținut de Xerox Corporation.

„Credeau că așa procedează corect”

Conway și-a început cariera la IBM în 1964, imediat după ce a absolvit Universitatea din Columbia. A făcut parte din echipa care lucra în secret la realizarea celui mai rapid supercomputer din lume. S-a mutat apoi în California, pe partea de inginerie și inovații.

Atunci, Lynn Conway avea 30 de ani, era căsătorită, ca bărbat, și avea două fete. Încă din copilărie s-a confruntat cu probleme privind identitatea de gen, iar viața de familie doar le-a intensificat. În 1968, s-a hotărât să facă tranziția de la corp de bărbat la corp de femeie.

Lynn Conway, în biroul său de la PARC - Xerox Corporation. Foto: Facebook

Conway și-a anunțat superiorii direcți, care au fost înțelegători și chiar au încercat să o sprijine, relatează NY Times, vrând să o lase să-și termine tranziția și apoi să se întoarcă în companie cu o nouă identitate.

Directorul executiv al IBM de atunci, Thomas Watson Jr. (al doilea președinte al IBM, care a preluat firma de la tatăl său), a concediat-o, însă, de teama că ar putea provoca un scandal în spațiul public.

„Credeau că așa procedează corect. Sunt sigură că așa s-a gândit Thomas Watson Jr. Era responsabil pentru o întreagă corporație”, a mărturisit Conway pentru Los Angeles Times.

Și-a creat un website pe care și-a spus povestea

Concedierea de la IBM în mijlocul transformării sale i-a dat lumea peste cap lui Conway și, deși era decisă să recunoască faptul că nu se identifică cu sexul cu care s-a născut, societatea și guvernul o tratau ca pe un inamic. Mai mult, după divorțulde soția sa, asistența socială a amenințat-o pe Conway, încă bărbat atunci, cu un ordin de restricție dacă încearcă să-și vadă copiii, relatează revista Forbes

Încet, și-a reconstruit cariera. A lucrat la Xerox Corporation și la centrul de cercetare din subordinea sa și a pus bazele sistemelor VLSI. A lucrat apoi 15 ani ca profesor la Universitatea din Michigan și s-a pensionat în 1999.

Timp de 30 de ani, Lynn Conway nu a spus nimănui că este femeie trans, cu excepția familiei și prietenilor apropiați. A hotărât să facă asta public în 2000.

A creat un site unde a spus inclusiv motivul pentru care a plecat de la IBM.

„A fost un sentiment puternic de eliberare. Am simțit o oarecare răceală din partea oamenilor, dar nu judec asta pentru că mă așteptam să fie așa. A compensat înschimb faptul că am putut întâlni și interacționa persoane transgender de 20-30 de ani din toată lumea”, a povestit inginera pentru The Lily.

„Altfel ai fi fost tratată astăzi”

Chiar și după ce povestea ei a devenit publică, IBM nu a reacționat. Lynn Conway a devenit însă un model și un exemplu de curaj pentru întreaga comunitate LGBT. Ea însăși a militat tot timpul pentru drepturile minorităților sexuale.

Scuzele companiei IBM către Lynn Conway vin la 52 de ani după ce aceasta a fost concediată și la patru luni de când Curtea Supremă a decis că o persoană nu poate fi concediată pe motiv că e gay sau transgender.

Lynn Conway și soțul său, Charlie. Foto: Facebook

„Altfel ai fi fost tratată astăzi”, i-a spus Diane Gherson, IBM, lui Lynn Conway în cadrul evenimentului online.

IBM a devenit una dintre cele mai „prietenoase” companii cu minoritățile sexuale, care oferă egalitate și incluziune la locul de muncă pentru persoanele LGBT. IBM a fost cotată cu punctaj maxim în ultimii 15 ani, conform indexului de echitate al corporațiilor, alături de companii ca Nestle, Ikea, HP, Facebook, Electronic Arts, Microsoft, Pfizer și Unilever. Firma oferă cursuri și programe speciale pentru toți angajații pe probleme LGBT și acoperă costurile tratamentelor pentru schimbarea de sex a angajaților.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
Un judecător dă o sentință
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi in vacanta. Sursa FOTO/ Instagram
09:48
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea după moartea mamei sale. Unde se retrăsese iubita lui Nick Rădoi. „A fost la o clinică”
Georgiana Lobonț și Ionuț Tatar | Foto: PR
Exclusiv
09:00
În 2018 a cunoscut-o pe Georgiana Lobonț la Paris, iar după șapte ani viața lui e schimbată total: „Context favorabil”. Povestea românului care lucrează cu peste 400 de artiști
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
10:26
Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai puternică prezență românească în rankingul global Shanghai pe domenii de studiu 2026. În ce domeniu excelăm
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
09:56
Loredana Groza l-a numit pe Ștefan Bănică jr „Casanova al femeilor din România”. Cum a reacționat artistul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
Un avion General Dynamics F-16AM Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Belgiene. 3 februarie 2024.
07:43
Alertă la granița României în toiul nopții: Avioane F-16 ridicate de urgență, după ce radarele au detectat ținte aeriene lângă Chilia și Periprava
Grup de ciobani purtând cojoace din blană de oaie și pălării verzi în timpul unei manifestații de protest
06:43
Fermierii protestează marți în Piața Victoriei. Oierii și-au luat provizii și spun că sunt pregătiți să rămână mai multe zile în București: „Ne-a ajuns cuţitul la os”
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni