Accesul la vaccinare se face pe bază de programare în platforma RoVaccinare sau telefonic, la call center-ul național (021.414.44.25) ori la call center-ul Direcției de Asistentă Socială, iar serul administrat va fi cel produs de Pfizer, potrivit Primăriei Timișoara, care organizează maratonul împreună cu Asociaţia pentru ATI „Aurel Mogoşeanu” și Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara.

„Zilele acestea privim cu jind la israelieni și britanici cum revin la libertate și normalitate, iar calea este una: vaccinarea. Câteva sute de medici, asistente și studenți, care luptă zilnic cu boala, vor asigura voluntar, în timpul liber, un maraton al vaccinării de 64 de ore, pe 30 de fluxuri paralele, prin care vom putea vaccina până la 10.000 de concetățeni”, a transmis şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Dorel Săndesc, pe pagina sa de Facebook.

Evenimentul a fost promovat și de Dominic Fritz, primarul Timișoarei, care speră ca orașul său să devină astfel „primul oraș liber de COVID-19”.

„Dacă știu ceva, e că timișorenii sunt solidari la greu, de aceea îi chem pe toți cei care nu s-au vaccinat încă să pună umărul pentru orașul lor, pentru școli redeschise, pentru viața sportivă și culturală a orașului, pentru afacerile locale, pentru normalitatea de care ne e dor tuturor”, a transmis edilul pe pagina sa de Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.