Cred ca acum 1 luna cand comentam motivele reale ptr. care Romania n-ar merita in spatiul Schengen iar unul dintre acelea fiind faptul ca Romania reprezinta tara din U.E. (nu neaparat din Europa) cu cel mai mare tranzit al traficului de droguri de mare risc s-au trezit unii sa zica ca nu-i adevarat in replicile primite...desi habar n-aveau. Am cunoscut, din pacate, persoane care s-au implicat in asa ceva si au facut o avere intr-un timp f. scurt dar au fost si suficient de abile sa se multumeasca cu "putinul", adica le-a fost de ajuns 1-2 astfel de operatiuni si apoi au facut un pas inapoi, mai ales ca mai devreme sau mai tarziu continuand erai descoperit si pe langa asta responsabilitatea si stresul era imens, cu astea nu-i loc de tras tepe, nu-i de glumit, daca ceva esua riscai sa ramai dator si cu viata...autoritatile de la noi sunt absolut depasite, numai vorbesc ca sunt vamesi, fosti politisti sau fosti angajati ai MAI implicati ei insusi in facilitarea acestor practici. Repet, realistic vorbind noi nu meritam in Schengen dar nu ptr. motivele expuse de Austria ci in principal ptr. astfel de situatii. O spun cu regret insa Romania reprezinta un loc fertil ptr. oricine vrea sa faca bani din droguri sau traficul de fiinte umane, nu exista vreun monopol centralizat cum deja se intampla in tarile renumite ptr. asa ceva, inca e un wild west unde si un "neica nimeni" cu o firma de transport sa zicem isi poate face un "nume".
Așa le trebuie ! Ce însemnă asta, să-și otrăvescă copilul cu fumul lor ? Fetița merită felicitări !
Am trei comentarii :
1. Aveți perfectă dreptate. Eu nu știam toate acestea, dar ar fi trebuit să le presupun, fiindcă românii sunt descurcăreți.
2. Ați scris o întreagă literatură pentru e explica o idee pe care o puteați rezuma în 2-3 fraze. Cu cât un text e mai lung, cu atât devine plictisitor.
3. Am făcut o excepție citind comentariul dvs., pentru că deobicei evit să citesc o literatură de unde lipsesc semnele diacritice specifice limbii române.
Chiar daca articolul nu este despre repartitoare , avand in vedere argumentele vehemente de mai sus, ma simt obligata sa prezint experienta fiicei mele, intr-un bloc din București: am montat repartitoare de prin 2011 si doar in primul an a parut ca sistemul functioneaza si ca se face o economie prin reglarea corespunzatoare in incaperile nelocuite.Dupa alti 4-5 ani s-a luat decizia renuntarii, iar de atunci plateste mai putin si se incalzeste mai decent (desigur, daca RADET furnizeaza agent termic) decat atunci cand utilizau repartitoarele.
Deci da, experienta ei e congruenta cu teoria dlui.Rogozanu.
P.s. iar eu sunt de acord cu articolul dlui Rogozanu.
As fi adaugat, ca factor care a catalizat si intretine inca isteria Schengen, televiziunea - cu deosebire A3, RTV - care tine agitati pensionarii, cu toate ca pe ei chestiunea ii afecteaza... spre deloc.
Imi pare rau ca te-am plictisit cu vorba mea lunga si saraca ! Nu fac parte din generatia Tik-Tok, am uitat ca voi aveti atentia extrem de scurta, ca a unor catelusi, va plictisiti extrem repede si dati "scroll" in cautare de urmatoarele senzatii, scurte si ele, care sa va capteze atentia, sa va distreze sau cum zice americanu' : "to feel entertained". Cat despre semnele de punctuatie si lipsa lor si literatura, eu sunt mai taran, imi plac autori asa mai "pamanteni" care scriu despre conditia mizera a omului si ridicolul situatiilor, autori care au scris, nu mereu, fara semne de punctuatie precum Charles Bukowski sau Celine, mi-au marcat adolescenta, vi-i i-as recomanda cu placere desi stiu ca s-ar putea sa va plictisiti !
Nu există vreun autor român care să fi scris fără semnele diacritice românești. Poate unii din generația de după 25 decembrie 1989.
Tot de atunci începură românii să scrie "la pertu", și într-un jargon presărat cu cuvinte englezești. De atunci scriu prost românește.
Cred că este din cauză că majoritatea folosesc ca să manifesteze telefonul lor portabil (pe românește, îi zice smartphone), de care nu se despart nici noaptea (îl țin sub pernă). De regulă, aceste telefoane folosesc limba engleză, care n-are semne diacritice românești și nu va avea vreodată.
Dar poporului ce-i pasă ? Important este să se scrie, să scrie orice și oricum, în mod compulsiv. Și, bineînțeles, la pertu... Așa-i "cool" acum !
Liderul grupării „Hell’s Angels” din România a fost reținut. Marius Lazăr era dat în urmărire internațională
« Înapoi la articol
belane 28.12.2022, 20:37
Cred ca acum 1 luna cand comentam motivele reale ptr. care Romania n-ar merita in spatiul Schengen iar unul dintre acelea fiind faptul ca Romania reprezinta tara din U.E. (nu neaparat din Europa) cu cel mai mare tranzit al traficului de droguri de mare risc s-au trezit unii sa zica ca nu-i adevarat in replicile primite...desi habar n-aveau. Am cunoscut, din pacate, persoane care s-au implicat in asa ceva si au facut o avere intr-un timp f. scurt dar au fost si suficient de abile sa se multumeasca cu "putinul", adica le-a fost de ajuns 1-2 astfel de operatiuni si apoi au facut un pas inapoi, mai ales ca mai devreme sau mai tarziu continuand erai descoperit si pe langa asta responsabilitatea si stresul era imens, cu astea nu-i loc de tras tepe, nu-i de glumit, daca ceva esua riscai sa ramai dator si cu viata...autoritatile de la noi sunt absolut depasite, numai vorbesc ca sunt vamesi, fosti politisti sau fosti angajati ai MAI implicati ei insusi in facilitarea acestor practici. Repet, realistic vorbind noi nu meritam in Schengen dar nu ptr. motivele expuse de Austria ci in principal ptr. astfel de situatii. O spun cu regret insa Romania reprezinta un loc fertil ptr. oricine vrea sa faca bani din droguri sau traficul de fiinte umane, nu exista vreun monopol centralizat cum deja se intampla in tarile renumite ptr. asa ceva, inca e un wild west unde si un "neica nimeni" cu o firma de transport sa zicem isi poate face un "nume".
ivryernest 28.12.2022, 21:20
ivryernest • 17.12.2022, 15:56
Așa le trebuie ! Ce însemnă asta, să-și otrăvescă copilul cu fumul lor ? Fetița merită felicitări !
Am trei comentarii : 1. Aveți perfectă dreptate. Eu nu știam toate acestea, dar ar fi trebuit să le presupun, fiindcă românii sunt descurcăreți. 2. Ați scris o întreagă literatură pentru e explica o idee pe care o puteați rezuma în 2-3 fraze. Cu cât un text e mai lung, cu atât devine plictisitor. 3. Am făcut o excepție citind comentariul dvs., pentru că deobicei evit să citesc o literatură de unde lipsesc semnele diacritice specifice limbii române.
belane 28.12.2022, 23:20
Liliana60 • 17.12.2022, 17:25
Chiar daca articolul nu este despre repartitoare , avand in vedere argumentele vehemente de mai sus, ma simt obligata sa prezint experienta fiicei mele, intr-un bloc din București: am montat repartitoare de prin 2011 si doar in primul an a parut ca sistemul functioneaza si ca se face o economie prin reglarea corespunzatoare in incaperile nelocuite.Dupa alti 4-5 ani s-a luat decizia renuntarii, iar de atunci plateste mai putin si se incalzeste mai decent (desigur, daca RADET furnizeaza agent termic) decat atunci cand utilizau repartitoarele. Deci da, experienta ei e congruenta cu teoria dlui.Rogozanu. P.s. iar eu sunt de acord cu articolul dlui Rogozanu. As fi adaugat, ca factor care a catalizat si intretine inca isteria Schengen, televiziunea - cu deosebire A3, RTV - care tine agitati pensionarii, cu toate ca pe ei chestiunea ii afecteaza... spre deloc.
Imi pare rau ca te-am plictisit cu vorba mea lunga si saraca ! Nu fac parte din generatia Tik-Tok, am uitat ca voi aveti atentia extrem de scurta, ca a unor catelusi, va plictisiti extrem repede si dati "scroll" in cautare de urmatoarele senzatii, scurte si ele, care sa va capteze atentia, sa va distreze sau cum zice americanu' : "to feel entertained". Cat despre semnele de punctuatie si lipsa lor si literatura, eu sunt mai taran, imi plac autori asa mai "pamanteni" care scriu despre conditia mizera a omului si ridicolul situatiilor, autori care au scris, nu mereu, fara semne de punctuatie precum Charles Bukowski sau Celine, mi-au marcat adolescenta, vi-i i-as recomanda cu placere desi stiu ca s-ar putea sa va plictisiti !
ivryernest 29.12.2022, 01:30
Nu există vreun autor român care să fi scris fără semnele diacritice românești. Poate unii din generația de după 25 decembrie 1989. Tot de atunci începură românii să scrie "la pertu", și într-un jargon presărat cu cuvinte englezești. De atunci scriu prost românește. Cred că este din cauză că majoritatea folosesc ca să manifesteze telefonul lor portabil (pe românește, îi zice smartphone), de care nu se despart nici noaptea (îl țin sub pernă). De regulă, aceste telefoane folosesc limba engleză, care n-are semne diacritice românești și nu va avea vreodată. Dar poporului ce-i pasă ? Important este să se scrie, să scrie orice și oricum, în mod compulsiv. Și, bineînțeles, la pertu... Așa-i "cool" acum !
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.