Și uite așa istoria trece. Degeaba

Că suntem plini de social-democrație, dau cutiile de pantofi pe dinafară de atâta stângă, că poate fi moral și ceea ce e ilegal, că statul român e mort în coteț, când nu e abuziv, și că există atâta pleavă birocratică de un tupeu nemărginit. Și că românii se excită la agitprop, dar faptele îi lasă îndeobște reci. Agitație și propagandă să fie, tovarăși! 

La români totul merge pe dos. Plătești taxe și impozite știind că îți vor fi furate, practic te duci singur cu portofelul la șuți și zici mersi dacă scapi și nebătut. Hai, cetățean, marș de-aici! Marșul e întotdeauna, dar întotdeauna, îndreptat către cetățean. 

Oamenii politici nu sunt decât în cazuri cu totul excepționale oameni sau politici. De obicei sunt niște neisprăviți fără nicio meserie la bază ieșiți la cardă, la panacotă, la portofele, portofele fără rușine, în văzul lumii. Faptele se prescriu. Cum, nu știați? Se sună.

Nominal, președinții încetează să mai fie președinți de cum pun piciorul la Cotroceni. Devin așa, mai mult ca o glugă de coceni, ca o cârpă de șters pe jos a pădurii. A pățit Iohannis, a pățit și Dan, o să pățească și Greuceanu, dacă-l aleg românii. Parcă dă drogu’ zombie-n ei.

Poziția mea e clară de decenii: fiecare zi petrecută în România o resimt ca pe o povară, ca pe un blestem și mi-aș fi dorit să mă fi născut în Uganda, măcar. Când mă trezesc în România mă trezesc în infern.

Am umblat toată lumea și n-am mai întâlnit atâta nesimțire, atâta lipsă de omenie, atâta harneală, atâta gargară și nici măcar atâta ciordeală.

O lume în care cei cinstiți sunt batjocoriți, iar bandiții sunt ținuți de băieți deștepți și bagaboantele de partid și de stat (de toate sexele bagaboantele) fac bugetul, că trotuarul s-a furat și el. O lume de clanuri, prietenoasă cu interlopii în care a murit până și ideea de justiție.

Totodată, unul dintre marile talente ale românilor e de a exagera până la Apocalips lucruri fără absolut nicio legătură concretă cu viața lor și de a ignora, doborâți de lehamite, tot ce contează, fiindcă, proastă vorbă a noilor, csf, ncsf.

Creangă îi zicea prostia omenească. Avea dreptate. Ne târâm sub drobul de sare. Și la balamuc e mai multă coerență. Se alege praful, dar se alege în timp ce noi flecărim, uitând azi bâlciul de ieri, așteptându-l pe cel de mâine. Nu doar șobolanii din cămară, cât mai ales hamsterii din oglindă… Bonus: memoria guguștiucului și flexibilitatea salciei și uite așa istoria trece. Degeaba. 

Orice nulă se poate prezenta orice la români, fiindcă absolut toate ierarhiile sunt trucate, sunt viciate, sunt ridicole. Așa e posibil ca oricine să pretindă că e orice și atâția să se facă doar că fac. Efectiv, se face sluj la copiii copiilor torționarilor în veacul veacului.

Și de aceea, întotdeauna, nimicul. Dar nu nimicul simplu, nu, nene, ăla poate îl au bulgari, aici e nimicul cu strigătură, să se știeeee. Și uneori se știe. Toți știau. Tot degeaba. 

PS: Și Marcel de la Buzău tot nu și-a găsit diploma de Bacalaureat. Și ce credeți că au făcut buzoienii, dragii de ei? Sigur că da, se merge înainte. Spre mereu-niciunde, spre nicăieri.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE