Mărturiile medicilor școlari despre testarea copiilor: „Suntem prea puțini. Alerg de la o școală la alta“

Comentează

Școala 9 a vorbit cu mai mulți medici școlari despre problemele pe care le întâmpină cu testarea copiilor în contextul creșterii numărului de infectări cu COVID-19 din școli și a lipsei de personal medical. În România, un medic sau asistent medical școlar are în grijă, în medie, 750 de elevi. Însă sunt cazuri în care numărul de copii repartizați ajunge la 2.000.

Ministerul Sănătății trebuia să suplimenteze numărul de medici și de asistenți medicali în cabinetele școlare cu 33%, respectiv cu 15%, până la finele anului trecut, potrivit unui comunicat al instituției din septembrie 2020.

Dar nici în prezent nu s-au organizat concursuri pentru aceste posturi din cauza stării de alertă, spune Daniela Rajka, președintele Comisiei de medicină școlară din cadrul Ministerul Sănătății. Pe lângă funcția din minister, Daniela Rajka este medic școlar pentru trei școli și o grădiniță din Cluj-Napoca, unde are în grijă aproximativ 2.000 de copii.

1 medic școlar la 750 de copii

Pentru cei aproape 3 milioane de copii din grădinițele și școlile din România sunt repartizați 788 de medici generaliști și 3.262 de asistenți medicali, potrivit datelor transmise anul trecut de Ministerul Sănătății.

Cifrele nu s-au schimbat de atunci, potrivit Danielei Rajka, ceea ce înseamnă că un cadru medical generalist este repartizat la 750 de copii. Cabinetele medicale mai dispun de alte aproape 900 de cadre medicale, dar sunt specializate în stomatologie.

Medicul școlar a devenit persoana însărcinată să-i testeze pe elevi pentru Covid și este liantul dintre școli și Ministerul Sănătății. Am vrut să înțelegem care este ritmul de lucru al unui medic școlar în aceste zile.

Pe 13 octombrie, peste 16.000 de elevi și 5.452 de angajați din școli erau infectați, aproape dublu față de sfârșitul lunii septembrie.

Iată mărturiile medicilor școlari consultați de Școala 9:

Daniela Rajka, medic școlar în Cluj, responsabilă pentru 2.000 de elevi: „Sunt zile în care testăm 100 de copii“

„Eu mă împart între trei școli și o grădiniță. Alerg de la o școală la alta. În fiecare zi am cazuri noi în toate cele patru unități de învățământ. De două săptămâni, aproape zilnic am cel puțin o clasă de testat, în ziua a opta, după ce a fost confirmat un caz pozitiv în clasa respectivă. Dar sunt și zile în care am două sau trei clase de testat, plus alți copii cu simptome. Deci, sunt zile în care eu și colega mea asistentă testăm și 100 de copii.

Daniela Rajka

Nevoia de testare ne depășește puterile, pentru că suntem prea puțini. Ministerul Sănătății ne-a promis anul trecut că va deschide posturi, dar nu s-a făcut niciun pas în acest sens. Ne-au spus că nu se poate pentru că este stare de alertă. Daniela Rajka, medic școlar în Cluj:

Într-un cabinet medical școlar nu poți să bagi mai mult de doi copii pentru că trebuie să păstrezi distanță între ei, mai ales că le dai jos masca pentru recoltarea nazalofaringiană (n.r. - din nas și din gât). Ca să testezi un copil tot ai nevoie de 15 minute, așa că faceți dumneavoastră calculele. Dacă ni s-ar pune la dispoziție săli mai mari, am putea să testăm patru-cinci copii în jumătate de oră. Altfel, nu avem cum.

Copiii au început să se sperie când aud de cazuri pozitive. Din fericire, nu am avut copii la cabinet cu forme grave. Au avut simptome ca la o simplă răceală: tuse și puțină febră.

Pe lângă testarea propriu-zisă, trebuie să completăm concomitent un formular. Din acest motiv este nevoie de doi oameni într-un cabinet. Unul să facă testarea și celălalt să completeze formularul cu datele copilului. Apoi, trebuie să introducem datele și rezultatul testului pe platforma online Coronaform (dezvoltată de Ministerul Sănătății). Ca să introduci datele de la 50 de copii îți ia cel puțin două ore și trebuie să fii foarte atent. Dacă introduci date greșite, direcțiile de sănătate publică s-ar putea să nu mai poată contacta familia copilului. Partea de completat hârtii ne mănâncă mai mult timp decât testarea.

„Testarea rapidă cu bețișorul în nas și în gât este mai acceptată de către părinți”

Surprinzător, anul acesta, față de cum era în primăvară, testarea rapidă cu recoltare nazalofaringiană, cu bețișorul în nas și în gât, este mai acceptată de către părinți. Din acest motiv, dar și al numărului mare de cazuri pozitive, avem mai mult de testat. Acum două săptămâni nu aveam suficiente teste, dar am primit de la DSP-uri între timp.

Cât despre vaccinare, cei mai mulți dintre medicii școlari nu pot acest lucru în cabinetele lor. De ce? Foarte puține au dotările necesare, printre care un calculator conectat la internet, imprimantă și un frigider în care să păstrezi vaccinurile.Daniela Rajka, medic școlar în Cluj:

Într-un oraș mare, găsești două-trei cabinete autorizate pentru vaccinare. În Cluj sunt mai multe, adică opt. Pe de altă parte, la cât de mult trebuie să testăm nu știu dacă am găsi timp și pentru vaccinare. La cabinetul meu au venit 13 cereri de vaccinare de când a început școala. Din fericire, eu sunt unul dintre puținii medici școlari care au cabinete dotate cu tot ce le trebuie pentru vaccinare.”

Claudia Strîmbeanu, medic școlar în Craiova, responsabilă pentru 900 de copii: „Alerg de la o unitate la alta“

„Eu mă ocup de o școală și de două grădinițe. Am reușit să testez fiecare copil care a venit la cabinet. Trebuie să vorbești și să ai răbdare cu toți: director, profesori, părinți și copii. Cu blândețe, cu tact și în prezența părinților. Asta îi ajută pe copii să se simtă în siguranță. Testele nu traumatizează copiii. Haideți să ne oprim cu acest mit.

Claudia Strîmbeanu

Azi m-am dus la școală, după aia la o grădiniță, și apoi m-am întors la școală ca să testez un elev simptomatic. În total, astăzi am testat opt copii simptomatici. Alerg în fiecare zi de la o unitate la alta. Este mai multă muncă față de anul trecut din cauza creșterii numărului de cazuri, corelată și cu faptul că testăm mai mult. Suntem copleșiți și pentru că avem de făcut fișe, raportări. Când e testarea din a opta zi, este mai aglomerat.

„Nu am avut cazuri grave”

Nu am avut cazuri grave. Mulți dintre copiii cu Covid sunt asimptomatici. La cei mici, de grădiniță, am descoperit febra ca simptom dominant. Dar asta și pentru că ei nu știu să explice cum se simt, și-atunci febra o depistăm mai ușor. Cei mai mari s-au plâns și de dureri musculare sau de oboseală. Alții tușeau, respirau mai greu ori aveau grețuri și vărsături.

Eu nu cred că testele pe bază de salivă ne vor ajuta foarte mult, pentru că au o rată mai scăzută de precizie. Încă nu am înțeles cine va face aceste teste, care s-au luat pentru școlile unde nu sunt cabinete medicale. Claudia Strîmbeanu, medic școlar în Craiova:

Mi se par dificil de realizat la școală de către profesori, pentru că elevii ar trebui să-și dea jos masca în clasă, în plină colectivitate. Mai sigur ar fi ca testele pe bază de salivă să fie folosite de părinți acasă.

În mediul rural, nu există altă posibilitate decât să apelezi la profesori sau la părinți pentru testare, pentru că nu ai medici școlari, cu mici excepții.

Toate mărturiile pe Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
14:19
Euro și dolarul american, în scădere în raport cu leul. Cursul BNR, vineri, 9 octombrie 2026
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături?
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...