MENIU CAUTĂ
, de Mihai Niculescu

Medicamentele au ”E-uri” periculoase, este concluzia unui studiu al americanilor. Pot determina reacții alergice

Distribuie

Medicamentele conțin în afară de substanța activă și alte elemente care să le asigure anumite proprietăți, iar acestea pot determina reacții alergice la anumiți pacienți. Aceasta este concluzia unor studii pe excipienții din medicamente, numite popular la noi ”E-uri”. Uneori acestea sunt nocive și de cele mai multe ori sunt în cantitate mai mare decât substanța în sine conținută de medicament pentru a-și face efectul curativ. Ingredientele au rolul să le îmbunătăţească gustul, să le prelungească durata de viaţă la raft ori să le protejeze de falsificare, dar care pot provoca însă reacţii alergice.

Potrivit acestui studiu, publicat în Science Translational Medicine, peste 90% dintre medicamentele pe care americanii le iau conţin un ingredient inactiv ce ar putea provoca o reacţie alergică.

Lactoză, ulei de alune, gluten şi coloranţi chimici sunt adăugaţi în medicamente pentru îmbunătăţirea gustului ori a absorbţiei sau pentru prelungirea duratei de viaţă la raft, dar şi ca măsură de protecţie contra falsificării, au explicat cercetătorii. Însă acestea pot crea probleme unora dintre pacienţii alergici la astfel de ingrediente.

În medie, fiecare pastilă sau capsulă conţine peste opt ingrediente inactive diferite şi uneori chiar şi 38, a explicat C. Giovanni Traverso, gastroenterolog la Brigham and Women’s Hospital din Boston.

Rapoartele despre pacienţi care au prezentat reacţii alergice grave la un ingredient activ nu sunt neobişnuite.

”O pastilă conţine mai mult decât medicamentul”, a spus Traverso, medicul care a condus studiul, potrivit Agerpres.

Medicii prescriu un medicament exclusiv pentru ingredientul activ conţinut de acestea, a precizat Traverso, şi se aşteaptă ca ingredientele inactive să nu aibă niciun efect. Însă doctorii şi pacienţii trebuie să fie conştienţi de ingredientele inactive prezente într-un medicament, a subliniat medicul.

Lista completă a ingredientelor se regăseşte de cele mai multe ori în prospectul ce însoţeşte medicamentul.

Medicii ar trebui să întrebe întotdeauna pacienţii în legătură cu eventuale alergii, nu numai la medicamente, ci şi la ingredientele inactive pe care acestea le conţin, a subliniat medicul. În plus, ei trebuie să cunoască ingredientele inactive prezente în medicamentele pe care le prescriu.

Pentru acest studiu, specialistul şi colegii săi au analizat ingredientele inactive prezente în peste 42.000 de medicamente. Aceste pastile şi capsule conţineau aproape 360.000 de ingrediente inactive.

Au fost identificate 38 de ingrediente inactive ce pot provoca reacţii alergice în urma ingerării. În plus, aproape 93% dintre medicamentele studiate de oamenii de ştiinţă conţineau cel puţin un astfel de ingredient.

Echipa condusă de Traverso a descoperit că circa 45% dintre medicamente conţineau lactoză, 33% aveau coloranţi alimentari şi puţin sub 1% dintre acestea includeau ulei de alune.

Ingredientele inactive pot provoca reacţii alergice precum urticarie, probleme respiratorii sau simptome gastrointestinale, a precizat Traverso.


Citește și: MUȘAMALIZARE! Trei ani și niciun responsabil după moartea copiilor infectați cu E.coli. La copiii morți la Pitești s-au găsit infecții nosocomiale!


 

Citește mai multe despre Sanatate pe Libertatea.

Comentarii