Țara care are cele mai frumoase plaje din lume. Ce zone au fost incluse în clasamentul mondial

Comentează
Turcia | Foto: Autorității pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)

Flexibilitatea redefinește modul în care oamenii călătoresc. Potrivit datelor Grupului Expedia, una dintre cele mai importante platforme de călătorii la nivel mondial, turiștii optează tot mai frecvent pentru planuri de vacanță flexibile.

Schimbările climatice, evenimentele internaționale și programele personale tot mai dinamice influențează alegerile de călătorie, iar rezervările realizate cu puțin timp înainte de plecare devin o componentă tot mai importantă a procesului de decizie.

Această tendință este confirmată și de evoluția căutărilor efectuate cu doar 7-13 zile înainte de plecare, care au crescut cu 25% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Pentru românii care preferă vacanțele spontane și urmăresc ofertele last-minute, promoțiile și condițiile meteorologice, Turcia se remarcă drept una dintre cele mai atractive destinații din regiunea mediteraneeană.

Pentru cei care aleg acest mod spontan de a descoperi lumea, Turcia oferă un echilibru ideal între flexibilitate și diversitatea experiențelor. De la litoralul Mării Egee până la Riviera Turcească, sezonul estival prelungit, oferta variată de cazare și promoțiile sezoniere fac ca organizarea unei vacanțe last-minute să fie simplă și accesibilă.

Dincolo de apele turcoaz, plajele aurii și golfurile ascunse, vizitatorii pot descoperi ospitalitatea turcească, gastronomia locală, cramele boutique care contribuie la renașterea culturii vinului, experiența inedită a muzeelor deschise pe timpul nopții și numeroase activități în aer liber, de la scufundări până la zboruri cu parapanta.

Astfel, chiar și o escapadă decisă pe ultima sută de metri se poate transforma într-o vacanță mediteraneeană memorabilă.

Antalya, lider mondial al plajelor cu Steagul Albastru

Nu este surprinzător că Riviera Turcească se află printre primele opțiuni pentru vacanțele spontane, beneficiind de un sezon estival îndelungat și de peste 300 de zile însorite pe an. În centrul acestei regiuni se află Antalya, principala destinație de vacanță din Turcia, cunoscută pentru standardele ridicate de ospitalitate și pentru unele dintre cele mai avantajoase oferte turistice din zona mediteraneeană.

De la Belek la Kemer și Side, stațiunile de lux din regiune reunesc plaje impecabile, centre de wellness de top, o ofertă gastronomică deosebită și facilități sportive la standarde internaționale. Astfel, chiar și o vacanță rezervată în ultimul moment poate oferi experiența unei escapade atent planificate.

Antalya este apreciată în egală măsură pentru litoralul său spectaculos. Cu 232 de plaje certificate cu Steagul Albastru, cel mai mare număr înregistrat de o destinație la nivel mondial, regiunea oferă atât întinderi generoase de nisip auriu, cât și golfuri izolate și ape limpezi.

Atractivitatea internațională a regiunii continuă să crească. Trei plaje din Antalya (Belek, Gundogdu și Kadriye) au fost incluse în clasamentul realizat de TUI pe baze științifice privind cele mai frumoase plaje din lume. Turcia a ocupat patru dintre primele zece poziții, mai multe decât orice altă destinație.

Țestoasele Caretta caretta își depun ouăle pe plaja Patara

Fie că aleg să se relaxeze pe plajele premiate din Belek, să descopere apele turcoaz de la Kaputas, să se plimbe pe plaja Patara, unde își depun ouăle țestoasele Caretta caretta, sau să înoate deasupra ruinelor antice din Kekova, vizitatorii pot admira unele dintre cele mai spectaculoase peisaje de coastă ale Mediteranei.

De la orașe fermecătoare de litoral și sate istorice până la cetăți antice și stațiuni animate, coasta de vest a Turciei este mai mult decât o destinație potrivită pentru o escapadă spontană.

Hotelurile boutique, stațiunile de lux și patrimoniul culinar bogat, construit în jurul uleiului de măsline, verdețurilor de sezon, fructelor de mare proaspete și vinurilor turcești de calitate, transformă regiunea Mării Egee într-un spațiu în care cultura, gastronomia și natura se completează armonios.

În contextul în care filmul „Odiseea”, regizat de Christopher Nolan, readuce pe marele ecran epopeea atemporală a lui Homer, nordul Mării Egee le oferă turiștilor ocazia de a descoperi peisajele legendare descrise de poetul antic.

Canakkale, orașul în apropierea căruia se află cetatea antică Troia, este locul în care mitologia, arheologia și peisajele spectaculoase de coastă se întâlnesc. Călătoria poate continua spre țărmurile istorice ale orașului Assos și spre insula liniștită Bozcaada.

Mai la sud, Ayvalik și Cunda îi invită pe vizitatori să descopere atmosfera relaxată a regiunii, străzile pitorești, farmecul litoralului și filozofia unui stil de viață tihnit. Călătoria continuă în Izmir, centrul vibrant al regiunii Mării Egee, unde Cesme, Alacati și Urla îmbină atmosfera elegantă a litoralului cu trasee prin podgorii boutique și restaurante recunoscute de Ghidul Michelin.

Mai la sud, Bodrum, Datca, Marmaris și Fethiye oferă ape limpezi, trasee renumite pentru Croaziera Albastră, stațiuni de talie internațională și experiențe gastronomice memorabile. Astfel, coasta de vest a Turciei devine destinația ideală pentru turiștii care își doresc atât relaxare, cât și explorare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!