Mărturia unui medic plecat din Basarabia în diaspora: „E un fel de viață pe care o vedeam în filmele americane. Nu pot să-mi doresc altceva”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vadim Stoleru s-a născut într-o familie modestă din Republica Moldova, apoi a făcut Facultatea de Medicină în România și a plecat în Italia pentru rezidențiat. Plănuia să se întoarcă și să profeseze la Iași, dar, după doi ani de viață în Peninsulă, nu s-a mai simțit acasă nici în România, nici în Republica Moldova. În timpul pandemiei a fost în prima linie.
Cuprins:
Vadim Stoleru, 35 de ani, este medic specialist în terapie intensivă și lucrează împreună cu Florin Puflea la Spitalul P. Pederzoli din Peschiera del Garda. Vadim este cetățean moldovean, român și italian și trăiește de 10 ani în Italia.
Vadim s-a născut și a crescut în satul Vertiujeni din nordul Republicii Moldova, apoi a făcut liceul la Chișinău și a început Facultatea de Medicină în același oraș. În 2007, când era în anul III de facultate, s-a transferat la Iași, în România.
„Deja înțelesesem cum e Medicina la noi, în Republica Moldova, și era greu să fii medic specialist și să fii mulțumit de ceea ce faci”, spune Vadim. „Era o chestie știută că nu-ți ajunge salariul și trebuie să ai ajutorul pacienților, iar eu nu puteam să concep asta ca o sursă de venit. În România e mult mai bine decât în Republica Moldova și eu mereu am făcut diferența: România e cu 20 de ani în față”.
Vadim a primit cetățenia română în 2010. „Nu am luat-o ca să pot pleca (în Europa)”, spune el. „Mi-am luat-o din credință națională. Eu sunt din suflet român, cunosc istoria neamului și mi-ar face plăcere să se unească odată (România cu Republica Moldova), deși o văd cam dificil. Dar sigur că mi-a servit faptul că sunt cetățean UE și mi-a fost mai ușor (să emigrez)”.
În 2011, după ce a terminat Facultatea de Medicină la Iași, Vadim a plecat în Italia, unde locuiau părinții și sora lui mai mică. Părinții lui muncesc în Italia din 2001, iar Vadim a crescut singur de la 15 ani. „Cum să faci prostii când știi că mama ta lucrează cu băbuțe în Italia?”, spune el. „Și ce muncă... băbuțele căutau pe la geam colbul de un milimetru”.
Viața în Republica Moldova n-a fost ușoară pentru familia lui Vadim. Tatăl lui a lucrat în construcții, iar mama a fost contabilă la un colhoz. După căderea comunismului, Republica Moldova s-a confruntat cu ani grei de sărăcie. Mama lui Vadim a făcut bișniță în România: vindea coase din Ungaria în piața din Bistrița. Mai târziu a plecat în Grecia, unde a îngrijit bătrâni, apoi în Italia, badantă. Tatăl lui Vadim a lucrat câțiva ani la o fabrică din Italia, iar acum e grădinar.
Vadim a crescut la țară, într-o gospodărie plină de animale, dar părinții nu i-au pus niciodată la treabă pe el și pe sora lui mai mică. „Au muncit ei totul ca să ajungem noi oameni învățați”, spune el.
Învăța italiana și învăța în italiană pentru rezidențiat în același timp
Vadim s-a angajat la un bar din Bassano del Grappa, lângă Vicenza, în regiunea Veneto, unde câștiga 400 de euro pe lună - era plătit cu șapte euro pe oră. Între timp, se pregătea pentru examenul de rezidențiat în Italia.
În nouă luni, a zburat de 20 de ori în România, în Republica Moldova și înapoi ca să-și pregătească actele și să-și echivaleze studiile. Îl cunoșteau toți de la ambasade și de la Ministerele Sănătății din cele două țări. Traducerile, actele și drumurile l-au costat 10.000 de euro, bani pe care nu i-ar fi avut fără ajutorul părinților lui.
Învăța italiana și învăța în italiană pentru rezidențiat în același timp. Nouă luni a muncit și a învățat încontinuu: în weekenduri lucra câte 14 ore pe zi la bar, iar în restul săptămânii învăța de la șapte dimineața până la miezul nopții.
În 2012, Vadim a luat rezidențiatul și a avut de ales între specialitățile chirurgie cardiovasculară și terapie intensivă. A ales terapia intensivă, pentru că era o specialitate căutată în Europa.
Patronul barului pentru care lucra s-a mirat: „Cum, ai luat rezidențiatul, că eu voiam să-ți fac contract?”.
„Au mai făcut glumițe: «Vii să furi munca copilului meu»”
Vadim s-a mutat la Padova, unde a lucrat cinci ani ca medic rezident, iar primul său salariu a fost 1.500 de euro. Din salariul acesta au trăit și el, și iubita lui, Lilia, care a venit în Italia în 2012.
Cei doi tineri se cunoșteau din Iași, unde ea era studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Lilia a făcut un master de doi ani la Verona și, în perioada aceea, au plătit două chirii - ea locuia la Verona și Vadim la Padova, în apartamente pe care le împărțeau cu alți români și moldoveni. Se întâlneau doar în weekenduri.
În timpul rezidențiatului, Vadim a participat la operații și a primit de multe ori mână liberă, ceea ce era diferit de România, unde mulți medici rezidenți se plâng că medicii specialiști nu îi învață și nu-i lasă să facă singuri proceduri medicale.
În primii doi ani, Vadim se temea „să deschidă gura”, ca să nu facă vreo greșeală. „Eu aveam frică să răspund la telefon în terapie intensivă că n-o să înțeleg ce o să-mi zică”, povestește el.
Vadim spune că nu s-a simțit niciodată discriminat și că a fost tratat bine de colegii lui din spital. „Au mai făcut glumițe: «Vii să furi munca copilului meu». Am râs și am mers mai departe. Le-am răspuns: «Dacă copilul tău n-o să facă universitate ca mine, ce să-i fac, asta e. Eu am muncit»”.
La început, Lilia și Vadim plănuiau să se întoarcă la Iași. „Ne-am răzgândit după doi ani”, povestește Vadim. „După ce ne-am căsătorit, am fost la Mamaia câteva zile în luna de miere, că eram săraci pe-atunci. Și am avut câteva înghimpări cu oameni de-acolo cu care te certai de la nimica. Și în Republica Moldova e la fel: mă întorceam la Chișinău, intram în maxi-taxi și mă tratau ca pe un câine. «Unde am nimerit? Sunt acasă aici?» Îmi pare rău să zic, dar lumea e răutăcioasă la noi, atât în Moldova, cât și în România”.
„Nu cred că pot să-mi doresc altceva”
În 2017, după ce a terminat rezidențiatul, Vadim și-a trimis C.V.-ul la mai multe spitale private. Era hotărât să se angajeze la primul care îl contactează, pentru că Lilia era însărcinată cu Beatrice, fiica lor, care are astăzi 4 ani. Primii care l-au sunat au fost cei de la Spitalul P. Pederzoli din Peschiera del Garda, unde Vadim lucrează și azi în secția de anestezie și terapie intensivă.
Acum un an s-a născut Davide, cel de-al doilea copil al lor. Lilia, care are 32 de ani, lucrează la o bancă și se ocupă de asigurări de risc climatic. Locuiesc la Verona, unde și-au cumpărat un apartament în rate. Se întâlnesc săptămânal cu părinții lui Vadim, care stau la Vicenza, la 60 de kilometri distanță de Verona.
Vadim are un salariu de 5.000 de euro (în Italia, angajații primesc 13 salarii pe an), iar suma poate varia în funcție de câte gărzi face și câte ore pe săptămână lucrează. „Dacă vrei să câștigi mai mult, lucrezi mai mult, dar eu am familie tânără și vreau să-mi petrec viața cu ei”, spune el.
„E un fel de viață pe care o vedeam la televizor odată”
Beatrice, fiica lor cea mare, vorbește română, italiană și un pic de rusă. Vadim ar vrea ca micuții lor să nu-și piardă identitatea etnică și să știe de unde se trag părinții lor.
Atunci când spune „acasă”, Vadim se gândește și la România, și la Republica Moldova. În România trăiește sora lui mai mică, iar în Republica Moldova, o bunică în vârstă de 81 de ani.
Vadim crede că ostilitatea pe care o simte când merge în România și în Republica Moldova este o consecință a traumelor lăsate de sărăcie. „Aici (în Italia), oamenii sunt foarte amabili. Dar eu cred că ei sunt mai bogați, atâta tot. Și omul mai bogat își permite să fie și bun, și amabil. Dacă de mâine am fi noi bogați și ei săraci, ar fi invers”.
Nu le lipsește nimic în Italia și Vadim spune că e fericit. „E un fel de viață pe care o vedeam la televizor odată, ce vezi în filmele americane: te duci în vacanțe, ai copii, poți să le cumperi ce vor, tu poți să-ți cumperi ce vrei. Nu cred că pot să-mi doresc altceva”.
