Povestea unui medic român în Italia: „Dacă m-aș muta înapoi în țară, aș avea satisfacția că lucrez pentru ai mei”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un român, medic specialist în Terapie Intensivă în Italia, unde a studiat și a făcut rezidențiatul, povestește cum s-a integrat în sistemul sanitar italian și cum a fost pentru el să lucreze în prima linie în timpul pandemiei. O treime dintre medicii români și dintre cei care au studiat în România au emigrat și în prezent lucrează ca medici în străinătate, arată un raport din 2020 al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Cuprins:
- „Medici solidari”
- „Pentru mine, naționalitatea n-a contat”
- „Am vrut să văd cum e societatea în afară”
- „Viața de student la Verona a fost un job full-time, o competiție continuă”
- A făcut Facultatea de Medicină în limba italiană
- „Hai, București, că azi trebuie să iei examenul”
- „Într-o săptămână eram asistent și săptămâna următoare eram medicul de gardă”
- „Dacă m-aș muta în țară, aș avea satisfacția că lucrez pentru ai mei”
- A depus jurământul de medic în două țări
2.173 de medici, stomatologi și farmaciști din România au solicitat în 2020 eliberarea de certificate de conformitate, de care au nevoie ca să profeseze în afara țării, potrivit datelor obținute de HotNews.ro. Chiar dacă nu toți medicii care au solicitat certificatele au plecat din România, această cifră arată intenția lor de a emigra.
„Medici solidari”
Medicul Florin Puflea, 43 de ani, este o personalitate în comunitatea românească din regiunea Veneto, Italia, și am auzit multe despre el înainte să-l cunoaștem la Spitalul P. Pederzoli din Peschiera del Garda, unde lucrează. Florin e medic specialist în Terapie Intensivă și a fost în prima linie în timpul pandemiei.
La începutul lui 2020, după ce Milano, Bergamo și Brescia au fost lovite de valul de infectări cu coronavirus, regiunea Veneto, din care face parte Peschiera del Garda, a fost următoarea afectată. În perioada aceea, Florin s-a mutat de acasă, pentru că fiica lui, Elisabetta, încă nu împlinise 1 an și doctorul se temea să nu-și îmbolnăvească familia - a locuit câteva săptămâni acasă la un coleg, apoi la o pensiune.
Florin a ținut mereu legătura cu medicii din România și a realizat câtă nevoie au aceștia de informații. Italia a fost prima țară din Europa care s-a confruntat cu cazurile de coronavirus și medicii încă bâjbâiau, pentru că la momentul respectiv nu se știau prea multe despre această boală.
În primăvara lui 2020, Florin le trimitea doctorilor din România informații pe WhatsApp legate de tratament și diferite protocoale, apoi conversațiile s-au mutat pe grupul „Medici solidari”, care astăzi se numește Rețeaua de Solidaritate - Medici.
În perioada aceea, 230 de doctori din România și din diaspora, care lucrau în prima linie, schimbau pe WhatsApp informații din spitalele lor și din experienţa căpătată în ultimele săptămâni. „Traduceam și le trimiteam protocoale: cum să organizezi terapia intensivă, cum să intubezi, la ce să ai grijă, cum să-i ventilezi, chestii practice”, povestește Florin.
Tot atunci, Florin a organizat o videoconferință cu doctori din România la care i-a invitat să vorbească pe colegii lui italieni de la Spitalul P. Pederzoli: medicul infecționist, pneumologul, șeful secției de Anestezie și Terapie Intensivă.
Medicii români și reprezentanții Ministerului Sănătății le-au pus întrebări doctorilor italieni despre tratament și organizare; întâlnirea, care ar fi trebuit să țină o oră, a durat trei. „Le-am explicat cum îi ventilăm (pe pacienți), cum îi întoarcem cu fața în jos ca să deschidem anumite zone ale plămânului, cum am organizat echipele”, povestește Florin.
„Pentru mine, naționalitatea n-a contat”
Secția de Terapie Intensivă de la Spitalul P. Pederzoli din Peschiera del Garda a tratat pacienți cu coronavirus până la sfârșitul lui mai, anul acesta.
Spitalul P. Pederzoli are management privat, dar face parte din sistemul național de sănătate și oferă aceleași servicii ca un spital public - cheltuielile medicale sunt acoperite de stat. Pederzoli a început să primească pacienți cu coronavirus pe măsură ce spitalele de stat s-au umplut, la fel cum au făcut și alte clinici private din Italia.
Walter Mosaner, șeful secției de Anestezie și Terapie Intensivă, care lucrează de 15 ani la Spitalul P. Pederzoli, spune că pandemia a creat solidaritate în rândul medicilor și că a întărit echipa.
Din cei 20 de medici din serviciul de Anestezie și Terapie Intensivă, trei sunt cetățeni români: Florin Puflea, Vadim Stoleru și Elena Toma.
Noi i-am ales pe colegii români foarte bine. Puteam să aleg un italian sau pe oricine altcineva, dar i-am preferat pe Florin, pe Vadim și pe Elena, pentru că sunt profesioniști adevărați și pentru că știu să lucreze în echipă. Pentru mine, naționalitatea n-a contat.
Walter Mosaner spune că Italia se confruntă cu o lipsă de cadre medicale, în special de doctori specialiști. Șeful secției de Terapie Intensivă crede că românii sunt mai ambițioși decât ceilalți, pentru că au fost nevoiți să lucreze mai mult ca să aibă aceleași rezultate ca italienii.
„Am vrut să văd cum e societatea în afară”
Florin Puflea s-a născut și a crescut în București, în cartierul Colentina. A studiat la liceul sanitar, care astăzi se numește Colegiul Național Victor Babeș, și visul lui a fost să devină medic și să salveze vieți, așa cum văzuse în filmele cu spitale de urgență când era mic.
N-a intrat la Medicină în primul an în care a dat admitere, așa că s-a înscris la o școală postliceală sanitară din București, care dura trei ani. Când era în anul III, a intrat la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Titu Maiorescu.
La 21 de ani, după ce a terminat postliceala, s-a angajat ca asistent medical la Spitalul Militar din București, iar în paralel a continuat să meargă la facultate. A lucrat în terapie intensivă, unde se făceau operații complexe, pe care Florin le urmărea fascinat.
La 23 de ani, când era student în anul III la Medicină, a auzit că în Italia se caută asistenți români. A mers la un interviu mai mult din curiozitate, împreună cu un coleg - interviurile se făceau la București. Îl tenta ideea de a pleca o perioadă din țară, așa cum văzuse că făceau medicii rezidenți de la spitalul lui, care se duceau în schimburi de experiență la Paris și la Viena.
A fost selectat, și-a înghețat anul universitar și, în 2002, a plecat în provincia Trento. Nu a renunțat la visul lui de a deveni medic - plănuia să lucreze doi ani ca asistent medical în Italia, „să vadă cum e societatea în afară”, apoi să se întoarcă în România și să-și termine facultatea.
„Viața de student la Verona a fost un job full-time, o competiție continuă”
Primul lui loc de muncă a fost la o casă de bătrâni din localitatea Spiazzo, unde erau internați peste 100 de pacienți. „Nu-ți închipui că lipsea vreo pastilă sau seringă”, spune Florin. „Dacă-ți lipsea, făceai ordin și-ți venea în câteva ore sau a doua zi. În România nu aveai ace, seringi, medicamente, antibiotice. Oamenii veneau cu leucoplastul de acasă câteodată, lucruri pe care le-am trăit pe pielea mea”.
Salariul de asistent medical al lui Florin era 1.200 de euro, de patru ori mai mare decât în România.
A făcut Facultatea de Medicină în limba italiană
După un an și jumătate, Florin s-a hotărât să dea admitere la Facultatea de Medicină din Verona, una dintre cele mai bune și mai competitive din Italia. Și-a pregătit dosarul și, timp de un an, a învățat logică, matematică, chimie, fizică și anatomie, materiile din care se dădea examenul.
A fost admis și s-a mutat la Verona, unde s-a angajat ca asistent medical cu jumătate de normă.
„Am tras supertare în facultate”, povestește Florin. „Trebuia să înțeleg rapid toate expresiile, să-mi iau notițe. La început am încercat să-mi iau notițe într-o română amestecată cu italiană, apoi am zis că nu merge. Scriam în italiană cum înțelegeam, apoi corectam ce era greșit”.
Sistemul era complet diferit de cel cu care fusese obișnuit în România - în Italia, studentul are autonomie, își programează singur examenele și alege în ce sesiune le susține. Notele sunt de la 1 la 30, iar nota minimă e 18.
Pe lângă asta, Florin se întreținea singur și câștiga 800 de euro, pentru că acum lucra cu jumătate de normă, ca să poată studia. Chiria costa 500, iar restul se ducea pe utilități, mâncare și transport. „Mă uitam la portofel”, spune Florin. „Pentru mine n-a existat discotecă, n-a existat vacanță până când am terminat facultatea. Eram chitit, nu vedeam altceva”.
Florin spune că, atunci când a plecat din țară, a renunțat la „viața aia frumoasă, fără griji, de student”.
Pentru mine, viața de student la Verona a fost un job full-time, o competiție continuă - trebuia să ajung la obiectiv.
„Hai, București, că azi trebuie să iei examenul”
În facultate, au fost situații în care Florin s-a simțit discriminat. La examenul de oncologie, profesorul l-a întrebat: „Dar tu vorbești bine italiana. De când ești aici?”. „Eu am răspuns un pic tupeist”, povestește el. „«Dv. ce credeți, domnule profesor, dacă sunt în anul IV la Medicină?». Și m-a frecat pe chestii... bibileli. M-a întrebat de o celulă de care o să-mi aduc aminte toată viața - celula de unde pleacă microcitomul pulmonar (cancerul pulmonar)”.
A picat examenul și s-a reprogramat peste două săptămâni, așa cum e procedura în Italia. L-a evaluat o profesoară care îi era subordonată profesorului titular și care, înainte să-i dea notă, a mers să se sfătuiască cu acesta. L-a picat din nou.
Florin s-a prezentat a treia oară la examen, o lună mai târziu. Era nervos, emoționat și obosit, pentru că se pregătise intens. L-a ascultat aceeași profesoară și i-a pus întrebări dificile. La un moment dat, profesoara a spus: „Hai, București, că azi trebuie să iei examenul”. L-a trecut cu nota 27 din 30, cât e maximumul.
„Acum câțiva ani, am avut-o pacientă în terapie intensivă și mă duceam s-o salut în fiecare dimineață”, povestește Florin. „Îmi venea să-i spun: «Bună dimineața, eu sunt București».”
„Într-o săptămână eram asistent și săptămâna următoare eram medicul de gardă”
Florin a terminat facultatea după patru ani, pentru că și-a echivalat primii doi ani în care a studiat în România. În 2009, după ce a luat examenul de stat din Italia, a început să lucreze ca medic chiar la spitalul unde fusese asistent medical. „Într-o săptămână eram asistent și săptămâna următoare eram medicul de gardă”, povestește Florin.
Iubita lui, Alina Valentina, pe care o cunoscuse când era student la București, a venit în Italia în 2005, după ce a absolvit Facultatea de Medicină Titu Maiorescu. A studiat încă doi ani la Verona, ca să poată lucra ca medic în Italia.
Alina și Florin s-au căsătorit în 2007 și, după ce Florin a terminat facultatea, au luat un credit și au cumpărat o casă mică în localitatea Cavaion Veronese, la 30 de kilometri distanță de Verona. În timpul rezidențiatului, care a durat cinci ani, au făcut naveta până la Verona, apoi Florin s-a angajat la Spitalul P. Pederzoli din Peschiera del Garda, iar Alina, care e medic specialist geriatru, la un spital din Rovereto. Din 2018, Alina lucrează la Spitalul P. Pederzoli, la fel ca Florin.
Fiica lor, Elisabetta, s-a născut în 2019 și a fost întâi cetățean italian, apoi cetățean român. Florin și soția lui, Alina, au primit cetățenia italiană în 2015.
„Dacă m-aș muta în țară, aș avea satisfacția că lucrez pentru ai mei”
Deși în iunie, când i-am vizitat noi, Alina și Florin tocmai primiseră un credit bancar ca să-și cumpere o casă mai mare în Cavaion Veronese, Florin ne-a mărturisit că ar vrea să se întoarcă în România. „Dacă m-aș muta în țară, aș avea satisfacția că lucrez pentru ai mei”, spune el. „Eu mă bucur foarte mult când întâlnesc aici pacienți (români) și pot să-i ajut”.
În 2017, Alina și Florin s-au înscris la Colegiul Medicilor, ca să poată profesa în România, dar a fost „o adevărată aventură”. Li s-au cerut multe acte, iar când dosarele au fost gata, funcționarii de la Ministerul Sănătății le-au spus că au expirat niște adeverințe și certificate, așa că au fost nevoiți s-o ia de la capăt.
A depus jurământul de medic în două țări
Când, într-un final, s-a încheiat birocrația, Florin a trebuit să depună jurământul. „Dar sunt medic activ, am depus jurământul la Verona”, a spus el. „Nu, trebuie să-l depuneți și la noi”, i-au răspuns cei de la Colegiul Medicilor din România.
Florin are o ofertă de job la o clinică privată din Brașov, cu care a început să colaboreze în 2018. Își lua liber câteva zile de la spitalul din Peschiera del Garda și opera împreună cu o echipă de chirurgi la clinica din Brașov. În 2020, colaborarea s-a oprit din cauza pandemiei, dar el speră s-o reia anul acesta.
Dacă se va întoarce în România, va lucra la o clinică privată, „pentru că în sistemul public e un pic cam greu să intri”, spune el.
Colaborarea cu clinica din Brașov l-a încântat, pentru că acolo s-a întâlnit cu medici români întorși din Franța și din Irlanda, pentru care cea mai importantă resursă e echipa, așa cum e mentalitatea în Vest. „Dacă văd că proiectul crește și am același mod de lucru pe care îl am aici (în Italia), de ce nu?”, spune el.
Alina, soția lui, e însă destul de rezervată atunci când discută despre o eventuală întoarcere în România. Și Florin are îndoieli - se aștepta ca, după alegerile prezidențiale din 2019 și cele parlamentare din 2020, să vadă mai multe schimbări în România, mai ales în sistemul de sănătate.
„Nu știu, ideea e că te gândești un pic și la chestiile care se întâmplă în România, că nu poți trăi doar în spital”, spune Florin. „Sunt multe semne de întrebare care te fac să te gândești dacă dorul de casă merită. Te chinui să faci o meserie, să fii respectat și te întorci și te iau la întrebări - mi s-a întâmplat: «Aaa, păi voi ați plecat în Occident și noi am stat și ne-am chinuit aici» sau «Aaa, păi asta se face la voi, în Italia»”.
În Libertatea de mâine puteți citi povestea lui Vadim Stoleru, cetățean moldovean, român și italian, care a emigrat pentru că nu voia să lucreze într-un sistem sanitar corupt.
