Uzina din Ungaria devine „inima” noii strategii Mercedes

Mercedes produce deja de câțiva ani la Kecskemét, unde asamblează modele compacte. În 2024, fabrica a scos de pe linie 146.000 de mașini, iar lucrările de extindere începute în 2022 urmează să se încheie anul acesta.

La finalul proiectului, uzina va putea produce nu doar automobile clasice, ci și modele electrice și bateriile lor, un pas important pentru viitorul companiei. Inițial, Mercedes voia ca producția să fie împărțită între fabricile din Germania și cea din Ungaria, dar între timp, cifrele s-au schimbat radical.

Potrivit datelor publicate de PiataAuto.md, până în 2027, fabrica din Kecskemét va produce între 300.000 și 400.000 de mașini pe an, în timp ce toate cele trei uzine germane, Sindelfingen, Bremen și Rastatt, vor ajunge împreună la cel mult 900.000 de vehicule.

Cu alte cuvinte, Ungaria ar urma să preia o cotă de peste 100.000 de mașini care erau fabricate anterior în Germania.

Ce se produce acum în fabricile germane

Uzina din Sindelfingen, aflată lângă Stuttgart, este cea mai mare și mai prestigioasă fabrică Mercedes. Aici se asamblează modelele de top: S-Class, Maybach, EQS, E-Class și SUV-ul GLC. În 2024, a produs 204.000 de automobile, cu peste 20.000 de angajați.

La Bremen, Mercedes produce EQE, C-Class, CLE Cabriolet și Coupe, dar și versiunile sport sau SUV. În 2024, această uzină a livrat 325.000 de mașini.

Cea mai mică fabrică, cea din Rastatt, este dedicată modelelor compacte precum A-Class, B-Class, CLA Coupe, GLA și EQA. Aici au fost produse 231.000 de mașini, iar din 2025 a început și producția noului CLA Electric, care urmează să fie asamblat în paralel și în Ungaria.

Un detaliu important este acela că electromotoarele pentru aceste modele electrice sunt fabricate în România, la Sebeș, și sunt trimise atât în Ungaria, cât și în Germania.

De ce mută Mercedes producția în Ungaria

Decizia are legătură directă cu scăderea vânzărilor și cu presiunea uriașă de reducere a costurilor. Unele modele electrice mari nu au avut succesul așteptat, iar piețe precum China au început să aducă mai puțini bani. În acest context, șefii companiei au decis că producția trebuie să devină mai ieftină, iar Ungaria oferă condiții mult mai avantajoase.

„Pe unele capitole avem costuri cu până la 70% mai mici în Ungaria față de Germania”, spunea recent directorul Mercedes.

Diferența vine nu doar din salarii mai mici, ci și din prețul energiei, semnificativ mai redus și mai stabil în Ungaria. Germania, în schimb, a renunțat la energia nucleară și a devenit importator de energie scumpă, lucru care apasă greu pe bugetele marilor fabrici.

Dacă planurile Mercedes se concretizează, Ungaria va deveni centrul de greutate al producției europene, cu o capacitate de până la 400.000 de mașini pe an, iar Germania riscă să-și piardă din influența.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.