„Felicit întreaga echipă a filmului Colectiv, regizat de Alexander Nanau, pentru nominalizarea la premiile Oscar 2021 în cadrul a două categorii: cel mai bun lungmetraj documentar şi cel mai bun lungmetraj internaţional”, a scris demnitarul.

Acesta a felicitat apoi și echipa filmului din Bosnia și Herțegovina, „Quo vadis, Aida?”, menționând că pelicula este produsă de Cristian Nicolescu, iar România a asigurat finanțare prin CNC la acesta.

Filmul documentar ”Colectiv” a fost luni, 15 martie 2021, nominalizat la două categorii (Film internațional și Documentar) printre cele 5 filme de la ambele categorii care vor concura pe 25 aprilie pentru statueta de aur.

  • În cei 65 de ani de când țările trimit propunerile lor pentru Oscar, doar trei documentare prinseseră nominalizări la Film internațional. Colectiv va fi, în 2021, cel de-al patrulea documentar din istorie care se bate, la Film internațional, pentru o statuetă de aur.

A treia nominalizare pentru România

Ministrul Gheorghiu a completat: „O altă nominalizare pentru cel mai bun lungmetraj internaţional aparţine filmului „Quo vadis, Aida?”, producător Cristian Nicolescu – o coproducţie internaţională la care România a asigurat finanţare prin CNC. Astfel, România are trei nominalizări pentru una din cele mai importante distincţii ale cinematografiei: Oscar! Succes!”.

Ministrul Culturii spune că România are 3 nominalizări la Oscar, numărând și filmul din Bosnia
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.