Printr-o altă decizie a premierului Cioloș, Rareș Văduva a fost eliberat din funcția de secretar de stat la DIPI.

Numirea lui Mihai-Cristian Mărculescu în fruntea DIPI vine după ce Rareș Văduva a fost eliberat din funcție de premierul Dacian Cioloș. Luni, procurorii DNA au anunțat începerea urmăririi penale față de mai multe persoane cu funcții de conducere în cadrul DIPI, inclusiv față de Rareș Văduva.

Procurorii DNA au deschis pe numele lui Rareș Văduva un dosar de corupție. El este acuzat de abuz în serviciu, favorizarea infractorului și deturnare de fonduri.

Comisarul-şef Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, care a fost audiat, luni dimineaţă, la DNA, a fost pus sub acuzare pentru favorizarea făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, deturnare de fonduri şi abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce procurorii au descoperit detalii noi în dosarul în care a fost trimis în judecată Gabriel Oprea şi fostul şef al DIPI, comisarul-şef Nicolae Gheorghe, arată surse judiciare.

Procurorii au disjuns o parte a dosarului în care au fost trimişi în judecată fostul vicepremier Gabriel Oprea, fostul şef al DIPI Nicolae Gheorghe şi fostul adjunct al şefului DIPI, Nelu Zărnică, arată surse judiciare.

Alegătorii PSD nu vor vota cu Crin Antonescu la alegerile prezidențiale 2025, spune Victor Ponta: „Pot să fiu eu candidat”
Recomandări
Alegătorii PSD nu vor vota cu Crin Antonescu la alegerile prezidențiale 2025, spune Victor Ponta: „Pot să fiu eu candidat”

Noile fapte pe care le investighează procurorii, în acest nou dosar în care a fost audiat Rareş Văduva, sunt de favorizare a făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, deturnare de fonduri şi abuz în serviciu cu obţinerea de foloase pentru sine sau pentru altul şi au legătură cu modalitate de atribuire a unor fonduri ale instituţiei au declarat surse judiciare. În perioada la care se face referire, comisarul şef Rareş Văduva ocupa funcţia de adjunct al şefului DIPI.

Alţi cinci foşti şefi din instituţie, respectiv Gheorghe Nicolae, Gelu Oltean, Nelu Zărnică, Gheorghe Popa şi Ioan Dorin Popa, au fost puşi sub urmărire penală de DNA, fiind acuzaţi că ar fi delapidat bani din fondurile operative.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro
Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 25 ianuarie 2025. Scorpionii încearcă să intre în grațiile celor din jur
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 25 ianuarie 2025. Scorpionii încearcă să intre în grațiile celor din jur
Ramona Olaru, dezvăluiri despre divorțul de fostul soț și motivul pentru care i-a păstrat numele: „Nu am avut probleme majore în acea căsătorie”
Elle.ro
Ramona Olaru, dezvăluiri despre divorțul de fostul soț și motivul pentru care i-a păstrat numele: „Nu am avut probleme majore în acea căsătorie”
Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Suma amețitoare cheltuită de un om de afaceri român pe un Lamborghini Sian de 800 cp. "Nu e doar o mașină, e un mod de a gândi"
Observatornews.ro
Suma amețitoare cheltuită de un om de afaceri român pe un Lamborghini Sian de 800 cp. "Nu e doar o mașină, e un mod de a gândi"
Horoscop 25 ianuarie 2025. Peștii vor învăța cum să treacă peste orice obstacol social sau profesional pe care viața îl plasează în fața lor
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2025. Peștii vor învăța cum să treacă peste orice obstacol social sau profesional pe care viața îl plasează în fața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI