Tinerii ruși au fugit în masă din țară, în special cei care lucrează în sectorul IT și cei care pot lucra la distanță, ceea ce a stârnit temeri legate de un exod al creierelor.

Câteva luni mai târziu, la finalul lui septembrie, anunțul privind mobilizarea a sute de mii de oameni care să suplimenteze trupele din Ucraina a declanșat un alt val de plecări.

„Până la 10% dintre angajații companiilor IT au părăsit țara și nu s-au mai întors. În total, aproximativ 100.000 de specialiști IT se află în străinătate”, a declarat ministrul pentru dezvoltare digitală, Maksut Shadayev, citat de agențiile ruse de presă.

Potrivit acestuia, 80% dintre cei care au plecat continuă să lucreze, de la distanță, pentru companii rusești.

Ministrul nu a oferit un motiv pentru aceste plecări, dar a recomandat să nu fie impuse „restricții stricte” asupra muncii la distanță pentru a nu-i „împinge să caute de lucru în companii străine”.

Majoritatea rușilor care au plecat după începutul războiului și după decretarea mobilizării au ajuns în țările vecine, cum ar fi Armenia, Georgia și Kazahstan, dar și în Turcia și Emiratele Arabe Unite.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

seaman651 20.12.2022, 21:04

Toti cei care nu sunt de acord cu asasinul Putler si acolitii lui trebuie sa paraseasca neintarziat RuZZia. Lumea are nevoie de oameni competenti, iar Putler n-are nevoie decat de yes-men si carne de tun.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.