Muncitorii erau plătiți cu 2 euro pe oră

Un antreprenor român a fost arestat, iar două asociate se află în arest la domiciliu, în urma anchetei desfășurate de carabinieri în zona Brescia, potrivit publicației italiene Il Giorno. Cei trei cetățeni români sunt acuzați de intermediere ilicită și exploatare prin muncă, infracțiuni comise împotriva a 14 cetățeni moldoveni, dintre care trei minori, toți aflați ilegal pe teritoriul Italiei. 

Ancheta a început odată cu intervenția efectuată pe 11 februarie de carabinieri la o firmă individuală locală care opera în sectorul de prelucrare a produselor din cauciuc pentru terți. După ce au detectat nereguli cu privire la condițiile de muncă ale muncitorilor, anchetatorii au solicitat asistența colegilor lor de la Unitatea de Inspecție a Muncii. Astfel, s-a constatat că muncitorii moldoveni erau angajați în condiții de exploatare și că aceștia se aflau ilegal în Italia.

Salariile plătite erau sub cele prevăzute în contractul colectiv de muncă național aplicabil în domeniu. Totodată, agenții au constatat încălcări grave privind concediile, permisele, perioadele de odihnă și programul de lucru. Turele durau până la zece ore, cu un salariu orar de aproximativ doi euro. Angajații locuiau, de asemenea, în camere situate în depozitele în care și lucrau.

Acuzații și de evaziune fiscală: prejudiciu de 670.000 de euro

Poliția financiară a stabilit ulterior că trei afaceri individuale diferite, active în același sector, au fost deschise de-a lungul anilor în Palazzolo sull’Oglio, din Brescia. Mai exact, pe lângă compania supusă inspecției inițiale, ar fi fost folosite alte două, dintre care una, închisă oficial în decembrie 2025, fiind eludate impozite în valoare de peste 670.000 de euro în doar doi ani.

O altă societate, înființată în ianuarie 2025, probabil ca o continuare a celor anterioare, era deținută oficial de un angajat al companiei inspectate pe 11 februarie.

Potrivit anchetatorilor, a fost utilizat un mecanism fraudulos de genul „deschidere și închidere”, care constă în deschiderea de întreprinderi individuale înregistrate pe numele unor proprietari diferiți, inclusiv pentru a îngreuna identificarea responsabilității pentru plata impozitelor și contribuțiilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.