Liderul de la Casa Albă a fost primit la Hiroshima de premierul japonez Shinzo Abe. Cei doi au instrat în Muzeul dedicat victimelor bombei atomice, unde Obama a semnat în cartea de condoleanţe. Ulterior, el a depus o jerbă de flori la memorialul de la Hiroshima şi s-a recules pentru câteva momente. Așa cum Casa Albă a anunțat anterior, Barack Obama nu și-a cerut scuze pentru atac.

 “În urmă cu 71 de ani, într-o dimineaţă fără nori, moartea a căzut din cer şi lumea s-a schimbat. O lumină şi un zid de foc au distrus un oraş şi a demonstrat că omenirea are capacitatea de a se distruge”, şi-a început Obama discursul.

“De ce venim aici, la Hiroshima? Venim să ne gândim la forţa îngrozitoare dezlănţuită într-un trecut nu foarte îndepărtat. Venim să plângem morţii, inclusiv pe cei peste 100.000 de bărbaţi, femei şi copii japonezi, miile de coreeni, zece  americani din închisoare. Sufletele lor ne vorbesc şi ne cer să ne analizăm, să analizăm cine suntem şi ce am putea deveni”, a adăugat el.

Barack Obama a afirmat că Hiroshima a devenit un simbol.

“Imaginea norului ciupercă care s-a ridicat spre acest cer ne aminteşte cel mai puternic contradicţia de bază a omenirii: scânteia care ne marchează ca specie, gândurile, imaginaţia, limbajul, capacitatea de a face unelte, abilitatea care ne permite să ne diferenţiem de natură si  să o modelăm după voinţa noastră, acelaşi lucru ne oferă si capacitatea pentru distrugere fără egal”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Barack Obama, Hiroshima

Totodată, președintele american a pledat pentru o lume fără arme nucleare. Cu toate acestea, Barack Obama a recunoscut că sunt șanse slabe ca acest lucru să fie posibil în timpul vieții sale.

Militarii americani au lansat primul atac nuclear din lume atunci când au bombardat Hiroshima, pe 6 august 1945. Circa 140.000 de oameni şi-au pierdut atunci viaţa. Trei zile mai târziu, orașul Nagasaki a fost lovit de o a doua bombă, iar 74.000 de oameni au fost ucişi.

Foto: EPA

 

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Observatornews.ro
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
HOROSCOP
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Știrileprotv.ro
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Arabii se implică pentru resuscitarea unui brand cu tradiţie din România. "S-a semnat acordul". Cine e compania uriaşă din zona Golfului
Telekomsport
Arabii se implică pentru resuscitarea unui brand cu tradiţie din România. "S-a semnat acordul". Cine e compania uriaşă din zona Golfului
(Publicitate) HUAWEI MateBook D15- un laptop care traduce luxul din „scump” în „accesibil”
PUBLICITATE
(Publicitate) HUAWEI MateBook D15- un laptop care traduce luxul din „scump” în „accesibil”