Mulţumiţi-le pompierilor printr-o lege!

Noi, oamenii de rând, avem meserii obişnuite, unele chiar comune. Iar viaţa ni se prelinge lin, cu o banalitate de multe ori îngrozitoare. Poate doar instinctul de conservare şi nevoia de a-ţi pune la adăpost familia te împing la o apatie cotidiană: casă-serviciu-casă. Nimic strălucitor, destine gri. Există însă oameni a căror meserie este să-şi dea viaţa pentru semenii lor. Să-i salveze!

De pompieri ne aducem aminte doar atunci când se întâmplă ceva rău şi trebuie să intervină. E poate destinul dramatic al unor oameni condamnaţi să fie vedete doar pentru câteva minute, pentru a intra, imediat, în colbul uitării. Pompierii sunt acei mari anonimi ale căror minuni sunt contabilizate cu greu de îngerii păzitori. Nu există om care să nu-i admire în sinea lui pe pompieri. Le-am pupa picioarele când ne salvează, dar a doua zi, lipsiţi de griji, i-am privi chiorâş dacă ar îndrăzni să ridice vreo pretenţie. Aşa-i natura umană, păcătoasă şi perversă. Insensibilă la recunoştinţă! Aşa se face că pompierii sunt singurii militari din România fără o lege a lor. Poliţiştii o au, jandarmii şi grănicerii asemenea. “Oamenii focului” se strecoară printre două legi – cea a apărării împotriva incendiilor şi cea a protecţiei civile. Legea situaţiilor de urgenţă sau legea securităţii civile, mai pe româneşte legea pompierilor, a salvatorilor, zace prin sertarele unor comandanţi debili sau parlamentari puturoşi. Aşa-i în România! Azi îi pupăm pentru ca a doua zi să-i dăm dracului: “Ce mai vor, mă, şi ăştia?”

Urmărește-ne pe Google News