Muncitori sezonieri români pe câmpurile din Germania: „Aici e mai important să vorbești românește decât germana” (II)

La ferma Höfler Gemüse de lângă Nürnberg lucrează 100 de muncitori, dintre care 70 sunt români, iar 30, polonezi și germani. Cei mai mulți sunt din Borlova, un sat din Caraș-Severin cu 1.400 de locuitori, iar restul din județele Bistrița-Năsăud și Mehedinți. Mașinile lor, cu numere de România, sunt parcate în fața cazărilor de la ferma germană.

Afișele cu normele de igienă pe timp de pandemie și cele de protecție a muncii sunt în germană, română și poloneză. Majoritatea șefilor de echipă sunt români, dar șeful de la depozitul de legume e polonez; ca să se poată înțelege cu muncitorii, a învățat limba română. „Aici e mai important să vorbești românește decât germana”, ne-a spus unul dintre muncitori.

În fermele din împrejurimile orașului Nürnberg, în Knoblauchsland (Ținutul Usturoiului), landul Bavaria, lucrează zeci de mii de muncitori români. Asociația Integro Mittelfranken e.V., înființată de un grup de români din Nürnberg, estimează că în jur de 180.000 de muncitori sezonieri români lucrează în fiecare an în agricultură în Germania. Nu toți fac parte din statisticile oficiale, pentru că nu toți sunt înregistrați. 

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

„Un copil suferă și-n el, nu se arată”

Ana, 42 de ani, și Ruselin, 44, au doi copii minori care cresc în Borlova cu bunicii: Alin, 14 ani, și Eugen, 10. Fata lor cea mare, Jessica, care era în clasa a IX-a când părinții au plecat la muncă în Germania, are astăzi 20 de ani și studiază la Facultatea de Asistență Medicală. În vacanțe, vine la muncă în Germania ca să strângă bani pentru haine și pentru școală.

În vara anului trecut, când s-au întors din concediu din România, Ana și Ruselin au fost depistați cu coronavirus și au stat aproape o lună în carantină la fermă. Pentru că s-au respectat măsurile de igienă impuse de fermierii de la Höfler Gemüse, nimeni altcineva nu s-a infectat.

Ana și Ruselin au lucrat în România la o fabrică de cherestea, unde ultimul lor salariu a fost de 1.200 de lei, cu tot cu bonuri de masă. Un unchi de-ai lor, care i-a văzut că abia se descurcă cu banii, le-a spus să vină cu el la muncă în Germania.

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

„Grea prima despărțire”, povestește Ana. „Era salariul mic, ne descurcam greu, dar mi-o părut așa rău, că erau copiii mici. Acum, deja s-or obișnuit, știe că trebuie să plecăm. Vorbim toată seara cu ei: când plâng ei, când plângem noi. Întreabă când venim. «Mai avem un pic și venim imediat.»”

Vor să-și termine de renovat casa, apoi să-și caute de lucru în România. Ruselin și-a amenajat un garaj în care repară mașini și speră să poată trăi din asta. 

„Acum, de-abia apucăm să-i vedem (pe copii) când mergem acasă”, spune Ana. „Când plecăm (în Germania), ne gândim că stăm iară câteva luni și nu-i mai vedem. Acuma s-or obișnuit și nu mai plâng. Poate plâng așa, în sinea lor, când îs numa ei și se gândesc. Un copil suferă și-n el, nu se arată. Că și pe noi, ca părinți, ne mai apucă gândurile. Le-am spus că ne ducem pentru un trai mai bun, le-am cumpărat telefoane, tablete, haine, jucării, ce le place lor, lucruri pe care în țară nu ți le permiți.”

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

A doua generație de părinți care pleacă în străinătate

Sorina are 19 ani și l-a născut pe băiatul ei, Antonio, la 17. E din Borlova, județul Caraș-Severin, dar „s-a măritat” în Ruginosu, la 30 de kilometri distanță de satul ei – „s-a măritat” înseamnă, de cele mai multe ori, că fata minoră s-a mutat în casa părintească a partenerului ei.

Sorina și bărbatul ei, Sorin, care are 22 de ani, au venit la muncă în Germania împreună cu tatăl fetei, pe care-l cheamă tot Sorin. Sorina s-a născut într-o familie cu șapte copii și tatăl ei e supărat și acum că „s-a măritat” atât de devreme. 

„Eu n-am fost de acord”, spune tatăl fetei, Sorin, care are 40 de ani. Era la muncă în Austria când fiica lui a plecat de acasă și s-a întors imediat în țară când a aflat. „Am avut și eu discuțiile mele, ca între bărbat și soție, tată și fiică. Nevastă-mea o zis s-o lăsăm, că dacă ea îl iubește… Eu aș fi vrut să meargă la liceu, era și înscrisă, am dat-o la liceu, nu la profesională. N-a vrut să se ducă mai departe.”

Cei șapte copii ai lui Sorin au între 4 și 21 de ani, iar Sorina și fratele ei mai mare, singurii majori, lucrează cu el în Germania, la ferma Höfler Gemüse. Ceilalți cinci – Denis, 16 ani, Naomi, 9, Emanuel, 8, Alesa, 5, și David, 4 – sunt cu mama lor în România. Sorin vorbește în fiecare zi cu ei la telefon.

Sorin a lucrat 20 de ani la o fabrică de cherestea din România, unde ultimul lui salariu a fost 1.200 de lei. Pentru că nu-i ajungeau banii, a plecat la muncă în străinătate: la măsline în Spania, la sparanghel în Cehia, la castraveți și roșii în Austria, la diverse munci necalificate în Slovenia și Franța.

„Șefu, dacă nu-mi aduc familia, renunț, că eu nu pot așa”

Pera, 39 de ani, este șeful de echipă de la serele de ardei și castraveți și unul dintre oamenii de bază de la ferma Höfler Gemüse; el este cel mai vechi și vorbește cel mai bine limba germană dintre românii de aici. 

E din satul Moceriș, județul Caraș-Severin, și datorită lui lucrează la fermă atât de mulți români din această regiune. Fermierii germani preferă ca românii să-și aducă la muncă rudele și cunoștințele decât să apeleze la serviciile unei firme intermediare. „Eu am adus foarte mulți oameni”, spune Pera. „Jumătate din oamenii de la mine din sat i-am adus la lucru; unii și-or găsit mai bine, alții s-or mutat de tot în România, alții sunt încă aici.”

Pera lucrează la ferma Höfler Gemüse din 2013 și spune că aceasta s-a dezvoltat în ultimii ani datorită muncitorilor români și polonezi. A plecat prima dată din țară la 18 ani și s-a dus în Italia, unde a muncit trei sau patru ani la struguri înainte să vină în Germania. Mulți din familia lui sunt plecați: un verișor lucrează cu el la Höfler Gemüse, fratele lui, la o fermă din apropiere, alt verișor e în Anglia.

Soția lui a lucrat împreună cu el până acum trei ani, când a rămas însărcinată și s-a întors în România. Liviu mergea acasă de trei-patru ori pe an ca să-și vadă familia, dar lucrurile s-au complicat anul trecut, din cauza pandemiei. „M-am îngrozit de când o fost cu corona: n-am mai putut să merg în România, c-a fost cu carantine și prostii din astea. I-am zis la șefu: «Șefu, dacă eu nu-mi aduc familia, renunț, că eu nu pot așa».”

E complicat pentru muncitorii sezonieri să se stabilească în Germania; de obicei, stau în cazările puse la dispoziție de fermierii germani, pentru care aceștia le opresc o parte din salariu; acolo, n-au voie să-și aducă copiii. Dacă n-ar mai sta la cazări, fermierii ar trebui să-i plătească mai mult, ceea ce de multe ori nu le convine.

Chiar dacă ar reuși să negocieze cu fermierii, oamenilor le-ar fi greu să închirieze o locuință, din cauză că au contracte sezoniere, iar proprietarii caută chiriași cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Pentru că e unul dintre oamenii de bază, Pera s-a înțeles cu fermierii de la Höfler Gemüse și și-a închiriat o locuință în Fürth, lângă Nürnberg, apoi i-a adus în Germania pe soția lui și pe băiatul lor, David. „E urâtă viața așa, să nu-ți vezi copilu”, spune el. „Acuma nu mai scap: când vin, «Tati!», îmi cere în brațe. Și nevastă-mea… Așa nu e familie și de-asta despărțiri. Până la urmă, te obișnuiești așa (cu distanța) și se distruge tot.”

„La noi e sărăcie, ce altceva te împinge pe-aicea?”

Stana, 28 de ani, și bărbatul ei, Florin, 36, au trei copii care cresc în Borlova, cu bunicii: Santiago, 12 ani, Saul, 7, și David, 4. Stana a abandonat școala în clasa a VIII-a și a născut primul copil la 16 ani. A crescut într-o familie modestă: mama ei n-a lucrat niciodată, iar tatăl a lucrat în Spania la o fermă de găini și sezonier, în agricultură. 

După ce s-a măritat, Stana a muncit trei luni la un restaurant din Caransebeș, dar condițiile erau proaste – mult mai proaste decât cele în care lucrează acum în Germania: făcea naveta, lucra 14 ore pe zi și câștiga 1.600 de lei pe lună, cu tot cu bonuri de masă. A preferat să stea acasă cu copiii și să trăiască din banii pe care îi câștiga Florin în străinătate.

Florin, care a crescut într-o familie cu opt copii, a lucrat la fabrica de cablaje și la Agrobanat, iar o vreme, ca muncitor necalificat în construcții. Pentru că banii nu le ajungeau, a plecat în Germania să-și caute de lucru; Santiago, băiatul lor de 12 ani, era bebeluș atunci când tatăl lui a plecat prima oară din țară.

Ziua de muncă începe la 4 dimineața

În primii ani, Florin a lucrat la un circ în nordul Germaniei: avea grijă de cai, elefanți și cămile, monta și demonta corturile. Și-a găsit apoi de lucru în agricultură și a chemat-o și pe Stana la ferma Höfler Gemüse; cu banii câștigați în străinătate și-au construit o casă la Borlova și au cumpărat o mașină. 

Vara, munca începe la cinci dimineața, așa că Stana se trezește la patru. În timpul campaniei de cules castraveți, ziua de muncă ajunge și la 12 ore. „Aia e, așa se câștigă banii”, spune Stana. Nu și-a mai văzut copiii de șapte luni și, de fiecare dată când o întreabă, le răspunde că nu mai e mult până se întorc acasă. Ultima oară a plâns de dorul lor acum câteva zile, când a vorbit cu ei pe WhatsApp.

Când îi văd, mă scapă lacrimile. Uite, fiind aici, pe rândurile astea, culeg singură, nu-i nima. Mă gândesc la ei și mi se rupe inima. Ceva greu cu copiii: îi comoara, îi viața ta, pentru ei venim. Toți avem copii. Uite, noi venim pe aici necăjâți, amărâți și ne lăsăm copiii și muncim. Dar atâtea luni de zile nu-i OK să-i leși.

Stana:

Florin: „Eu în fiecare an am plecat, normal că am pierdut (momente cu copiii). Și nu mi-e totuna. De exemplu, când îi mic începe să vorbească sau să meargă. Stai aici câteva luni, mergi acasă două săptămâni în concediu.”

„Sincer, n-aș mai vrea să mai vin să lăs copiii. Îs mari, le trebuie educație, trebuie să fim noi lângă ei”, mai zice Stana

Îmi place când mi-s cu ei, când vine și-ți spune ceva, că ai văzut cum îs copiii, de ce-i aia așa, de ce-i așa, când te strigă „Tată” sau „Mamă”. Mi-i dor de ei cum îs mici și-s tot pe tine, te ia în brațe, te pupă. Câteodată așa îmi vine și mie dorul, îmi vine să plec atunci pe loc câteodată. Dar ce pot să fac?

Florin:

Stana: „Am pierdut anul ăsta: șapte luni jumate le pierzi aici. Ești robot: tu practic te-ai programat ca un robot. Mi-e greu. Stăm doar în camere aici, ne plimbăm doar unii pe la alții. La alte firme mai am neamuri, prieteni. Ne-am mai dus în vizită, dar acu, cu corona asta, nu ne-a mai lăsat.”

Florin: „Stana mai plânge. Îi zic să nu mai plângă, acu trece și asta.”

Stana: „Am impresia că așa e omul pe pământ: necăjât, trist. Orice e cu greutăți; orice om. Primul lucru [când o să merg acasă], o să stau cu copiii în brațe.”

 „I-am spus să se facă dentist”

Florin: „De-abia aștept să treacă, să mă duc acasă, la copii. De toți mi-i dor, dar știi cum îi: parcă de ăl mic… Mereu ne zice: «Hai acasă». Ăl mic face cinci ani anul ăsta. Dar cred că toți au nevoie de noi. Acuma ți-e frică: nu vrei copiii să se-apuce de țigări. Copiii, când îs singuri… Eu zic că de părinți ascultă altcum. Bunicii – mai las să treacă. Când se fac mai mari poate se fac mai răi dacă noi tot continuăm să-i lăsăm așa. Nu cred că o să fie ei chiar cum trebuie.”

Stana e îngrijorată că școlile sunt închise din cauza pandemiei și că băiatul ei cel mare va rămâne în urmă cu materia. Îi plăcea matematica, dar de când a plecat din țară și mama lui, are note mai mici. „Aș vrea să facă ai mei facultate; i-am spus lui Santiago să se facă dentist.”

Florin: „Foarte greu pentru copii să crească fără părinți. Numa pe noi ne împinge nevoile. Credeți că noi am vrea să venim pe-aicea? Am putea să stăm acasă să lucrăm, ar fi mult mai OK pentru noi să stăm cu copiii. Dacă e tot așa la noi în țară, nici ei [copiii noștri] n-or să stea acasă.”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro