Nicușor Dan versus ceilalți președinți ai României. Echipele de consilieri numite la foc automat de foștii șefi de stat

Comentează
Exclusiv

La patru luni de la depunerea jurământului în Parlament și preluarea oficială a mandatului de președinte al României, Nicușor Dan are ales și numit de el un singur consilier prezidențial, restul fiind moșteniți. În schimb, toți ceilalți șefi de stat au ales să-și formeze repede echipele, cei mai hotărâți în această privință fiind Traian Băsescu și Klaus Iohannis, care la o zi de la depunerea jurământului făceau primele numiri.

Nicușor Dan, consilieri de la Iohannis și Bolojan

Niciun alt președinte al țării din perioada de după Revoluția din 1989 nu s-a mișcat atât de lent în formarea echipei sale, așa cum a arătat că poate Nicușor Dan, ales în funcție pe 18 mai și care a preluat mandatul, în urma jurământului din Parlament, pe 26 mai. În a patra zi de mandat, pe 29 mai, a numit oficial primul și ultimul consilier prezidențial, pe Radu Burnete (consilier prezidențial pe probleme economice și sociale), care și-a început activitatea oficială pe 1 iulie.

În rest, Nicușor Dan a mers doar pe mâna consilierilor prezidențiali moșteniți fie de la Klaus Iohannis, fie de la Ilie Bolojan, în urma interimatului. Deși pe 4 iunie, la o întrebare adresată de reporterul Libertatea, Dan spunea că la 30 iunie va avea gata echipa, tot la o întrebare a reporterului Libertatea, o lună mai târziu, pe 30 iulie, șeful statului a subliniat că „urmează” să facă numirile. Au trecut în total patru luni de la preluarea mandatului, iar Nicușor Dan tot la cifra 1 a consilierilor prezidențiali aleși de el a rămas.

Total diferit s-au comportat ceilalți președinți ai României, fie că s-au numit ei Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis.

Consilierii lui Iliescu din primul mandat

Ion Iliescu, primul președinte ales democratic (pe 20 mai 1990), a depus jurământul în fața Parlamentului pe 20 iunie. Pe 1 iulie, Ion Iliescu a venit cu primii oameni din echipa sa, numiți în funcții-cheie. Mai precis, pe 1 iulie i-a numit pe Vasile Secăraș șef al Departamentului de analiză politică al Președinției României, pe Constantin Bâgu, secretar general la Secretariatul general al Președinției, Mihai Bujor Sion, director general al Cabinetului Președintelui, iar Emilian Manciur, șef de protocol al Direcției de protocol.

Arhiva foto

A doua zi, pe 2 iulie, erau numiți și primii consilieri prezidențiali: Dan Mircea Popescu (Direcția pentru politică internă), Ioan Mircea Pașcu (Direcția pentru politică externă), Marius Guran (Direcția pentru știință, învățământ și ordine publică), Florin Bucur Vasilescu (Direcția juridică).

Prima alternanță la putere a avut loc în 1996, când alegerile au fost câștigate atât de CDR (legislativele), cât și de Emil Constantinescu, candidatul Coaliției la prima funcție în stat. Emil Constantinescu a depus jurământul în Parlament pe 29 noiembrie 1996.

Arhiva foto

Trei zile mai târziu, Emil Constantinescu numea primii săi consilieri prezidențiali: Zoe Petre (politică internă și externă), Doru Marian (apărare și siguranță națională) și Cătălin Harnagea (probleme interguvernamentale, neguvernamentale și administrație locală, cancelarie și protocol).

Băsescu și Iohannis, numiri-fulger la Palatul Cotroceni

Însă primul președinte care a avut minte din start pe cine va aduce la Palatul Cotroceni, pentru a fi sfetnicii săi, a fost Traian Băsescu. Pe 20 decembrie 2004, Traian Băsescu a depus jurământul în Parlament. A doua zi, pe 21 decembrie, numirile primilor șase consilieri prezidențiali erau deja în Monitorul Oficial. Cei șase erau Vasile Blaga, Andrei Pleșu, Adriana Săftoiu, Claudiu Săftoiu, Theodor Stolojan și Renate Weber.

Arhiva foto

Și Klaus Iohannis a avut conturată din start o echipă de consilieri. După depunerea jurământului din Parlament, pe 21 decembrie 2014, Klaus Iohannis a început numirile de a doua zi. Primul om numit a fost Dan Mihalache, consilier prezidențial care a devenit șeful Cancelariei. Tot în primul grup de oameni numiți pe funcția de consilieri prezidențiali au fost George Scutaru, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu și Tatiana Bran.

Arhiva foto

Fotografii: Hepta, Inquam Photos / George Călin

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește