Primăria Municipiului București a adoptat un nou regulament privind ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public sau privat al Capitalei. Noile tarife pot ajunge până la 1.240 de lei, în funcție de masa vehiculului și de perioada de depozitare.
Cuprins:
Hotărârea a fost adoptată cu 42 de voturi pentru și 2 împotrivă, stabilind o structură tarifară unitară pentru toate sectoarele din București. Potrivit documentului, costurile diferă în funcție de masa vehiculului și de durata depozitării, iar noul sistem urmărește uniformizarea regulilor la nivelul întregului oraș.
Cea mai ieftină variantă pentru un vehicul de până la 5 tone este de 1.000 de lei, dacă operațiunea este finalizată în primele 24 de ore de la ridicare. În această sumă sunt incluse ridicarea, transportul și depozitarea, precum și manipularea la eliberare.
Pentru vehiculele de peste 5 tone, tariful ajunge la 1.240 de lei pentru același interval de timp.
Prețul detaliat pentru recuperarea autovehicului:
Eliberarea vehiculului se face exclusiv proprietarului, deținătorului sau utilizatorului legal, pe baza documentelor de identitate și a actelor care atestă dreptul de proprietate sau folosință.
În plus, mașina poate fi recuperată doar după achitarea integrală a tarifelor stabilite. Procedura de ridicare trebuie documentată foto-video, iar starea vehiculului este consemnată într-o fișă întocmită la fața locului.
Primăria Capitalei susține că noul sistem are rolul de a simplifica intervențiile în cazurile în care mașinile blochează circulația sau ocupă ilegal locuri de parcare destinate persoanelor cu handicap, potrivit News.ro. Sesizările vor fi centralizate prin Dispeceratul Operativ al Poliția Locală a Municipiului București, iar regulile se aplică pe întreg teritoriul Capitalei, inclusiv în sectoarele 1–6. Ridicarea nu va putea fi efectuată dacă în interiorul vehiculului sunt persoane. De asemenea, sunt exceptate mașinile poliției, ale pompierilor, ambulanței și ale altor structuri de intervenție aflate în misiune.
Vehiculele pot fi păstrate în depozit maximum 6 luni. Dacă proprietarul nu le recuperează în acest interval, acestea pot intra în procedurile prevăzute de lege pentru vehicule abandonate sau fără stăpân.
Tarifele sunt unitare pentru întregul București și nu diferă în funcție de sector.
Regulamentul va intra în vigoare la 60 de zile de la publicare. În acest interval, primăriile de sector trebuie să își adapteze propriile reguli pentru a respecta standardele minime stabilite la nivelul Capitalei.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat că ridicarea mașinilor în centrul orașului va fi realizată de Primăria Generală, iar primele vizate vor fi vehiculele abandonate.
Zona centrală include arterele principale ale orașului, precum Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Piața Victoriei, Centrul Vechi, Calea Victoriei și Bulevardul Magheru.