Inspectorul-şef al ISU Sibiu, Cosmin Balcu, a răbufnit în Turnul Sfatului, o publicație importantă din Sibiu, acuzând faptul că situațiile celor contaminați, chiar și ale cadrelor medicale, sunt incorecte.

„Oficial vă spun că suntem nebuni la cap. DSP-ul ne-a raportat azi, la orele 17.00, zero «pozitivi» și zero decedați în județul Sibiu. Datele pe care le primim de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu la Centrul județean de coordonare și conducere a intervenției sunt cu zero pozitivi și cu zero decedați. Este incredibil ceea ce se întâmplă. Suntem în 2020 și unii trăiesc în 1900 toamna. Ca să ne dăm mari, că avem zero”, a declarat Cosmin Balcu pentru Turnul Sfatului.

Cel care conduce operativ toate acțiunile din județ în vreme de pandemie arată că este nevoit să se ghideze în activitatea zilnică pe baza informațiilor pe care le obține din cu totul alte surse decât informările Direcției de Sănătate Publică, care nu au nici o legătură cu realitatea, spune el.

Gândiți-vă în ce situație sunt eu pus, în calitate de comandant al acțiunii! Ne mințim și nu este în regulă.

Cosmin Balcu, pentru Turnul Sfatului:
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Şeful ISU arată cum prelucrează datele DSP chiar şi în cazul său. A fost testat pentru noul coronavirus ca urmare infectării senatorului Vergil Chițac. Și chiar și acum, în evidențele furnizate de DSP Sibiu, cazul său apare ca fiind încă în teste. „Au trecut 20 de zile de atunci și sunt comandatul acțiunii. E grav, foarte grav ce se întâmplă”, punctează Balcu.

Potrivit informațiilor obținute de Turnul Sfatului, în cursul zilei de luni, la nivelul județului Sibiu existau deja aproximativ 20 de sibieni confirmați pozitiv a fi infectați cu SARS-CoV-2.

DSP respinge acuzaţiile

Gabriel Budescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, a explicat că totul apare ca urmare a plimbării informațiilor între țară și București, unde se vrea aprobare pentru tot.

 ”Probele se recoltează la nivel local, iar rezultatele ajung la Centrul național de control și de acolo, mai apoi, se transmit către noi, către direcțiile de sănătate publică. Pentru că această informație trebuie să o aibă mai întâi Centrul strategic. Deci, dacă pe surse a apărut informația, iar eu nu am acel document de la Centrul strategic, eu nu am cum să comunic mai departe”, a spus Budescu.

Prefectul îl amenință pe şeful ISU

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Prefectul județului, Mircea Crețu, a declarat: „Nu sunt mulțumit de comunicarea interinstituțională și probabil niciodată nu voi fi mulțumit. Dar, mai ales, mă deranjează declarațiile unora. Fiecare răspunde la un moment dat pentru ceea ce declară”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI