Cartea de istorie, o traducere în ungară a volumului „Early One Morning”, scris de americanul Lawrence Schimel, se referă la o familie parentală LGBT şi a fost publicată de „Fundaţia pentru familii curcubeu”, o organizaţie neguvernamentală care apără drepturile persoanelor LGBT.

Potrivit comisarului numit de guvern, Richard Tarnai, firma de distribuţie, al cărei nume nu a fost dezvăluit presei, a încălcat legea privind concurenţa loială şi a fost nevoită să plătească o amendă de 250.000 de forinţi, adică aproximativ 700 de euro.

„Familiile curcubeu sunt total normale. Sexualitatea părinţilor nu este un subiect de carte”, a scris pe Facebook editura care a publicat cartea.

Parlamentul European a condamnat legea anti-LGBTIQ din Ungaria

Pe 15 iunie, Parlamentul Ungariei a votat cu 157 de voturi la 1 în favoarea unor norme care, sub pretextul combaterii pedofiliei, restrâng libertatea de exprimare şi drepturile copiilor prin interzicerea prezenţei conţinutului LGBTIQ în materialele educaţionale sau în emisiunile TV pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Pe 25 iunie, aproape toți liderii europeni reuniți la Consiliul European l-au criticat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru legea împotriva „promovării homosexualităţii” în rândul minorilor, considerată homofobă.

Joi, 8 iulie, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie care descrie legislaţia anti-LGBTIQ din Ungaria ca încălcând în mod clar drepturile fundamentale consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE, în tratate şi în legislaţia UE privind piaţa internă.

Legea din Ungaria a fost descrisă drept „un alt atac la adresa democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale”. Rezoluţia a fost adoptată cu 459 de voturi pentru, 147 împotrivă şi 58 de abţineri.

Parlamentul European a subliniat că acesta nu este un incident izolat, ci „un alt exemplu intenţionat şi premeditat de dezmembrare treptată a drepturilor fundamentale în Ungaria”, unde „fobia faţă de persoanele LGBTIQ sponsorizată de stat şi campaniile de dezinformare au devenit instrumente de cenzură politică”, a relatat Agerpres.

Guvernul de la Budapesta susţine că noua lege nu îi vizează pe homosexuali, ci urmăreşte protecţia copiilor, ai căror părinţi ar trebui să joace rolul principal în educaţia lor sexuală.

Comisia Europeană a ameninţat miercuri cu lansarea unei proceduri de infringement contra Ungariei dacă aceasta nu îşi corectează acest act normativ.

Citeşte şi:

Christian Ciocan, demis din MAI, după ce încălcat 7 prevederi legale și a făcut scandal într-o secție de poliție

Bogdan Oprea, șeful BGS, despre acuzația că Orban ar fi fost îmbrâncit de bodyguarzi: „Nu e adevărat, s-a împiedicat”

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Delia, primul interviu după ce a anunțat că este însărcinată. Ce a spus despre soțul ei
Playtech.ro
BOMBĂ! Delia, primul interviu după ce a anunțat că este însărcinată. Ce a spus despre soțul ei
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!