Un bărbat suspectat că ar fi decapitat o femeie în Florența, descrisă de mass-media ca fiind o femeie din Germania fără domiciliu stabil în vârstă de 44 de ani, a fost identificat și se află în prezent în spital sub supraveghere, au anunțat vineri carabinierii, citați de AFP.
Cuprins:
Poliția a „găsit cadavrul decapitat al unei femei” într-un loc abandonat din Scandicci, o suburbie a orașului toscan, după ce o persoană a dat alarma miercuri.
„Ancheta a permis confiscarea mai multor obiecte, printre care o macetă și un cuțit cu urme de sânge, găsite în imediata apropiere a cadavrului”, au precizat carabinierii într-un comunicat.
„Un bărbat, deja cunoscut de forțele de ordine și internat în prezent în spital sub supraveghere, este puternic suspectat de această crimă atroce”, potrivit aceleiași surse.
Bărbatul a fost identificat, puțin înainte de descoperirea cadavrului victimei, cu „multe urme de sânge” pe haine și „într-o stare de agitație”, au continuat carabinierii.
Potrivit cotidianului regional La Nazione, victima era o femeie din Germania de 44 de ani cunoscută de asociațiile de ajutorare a persoanelor fără adăpost din regiune, care se deplasa mult și frecventa mai multe cantine sociale.
Suspectul, care ar fi un tânăr originar din Africa de Nord cunoscut pentru problemele sale de sănătate mintală, potrivit ziarului, frecventa victima cu care împărțea un adăpost improvizat în zonă.