Efectul George Floyd. O femeie de culoare, numită pentru prima dată într-un post-cheie al Poliţiei din New York

Comentează
Arhiva foto

Primarul democrat al oraşului New York, Bill de Blasio, a numit-o joi pe Juanita Holmes în funcţia de director al Departamentului de patrulare, plasând-o astfel la conducerea celor 77 de comisariate şi a majorităţii poliţiştilor din New York Police Department (NYPD), principala poliţie municipală din Statele Unite, care are aproape 35.000 de angajaţi, informează Agerpres, care citează AFP.

Juanita Holmes devine astfel prima femeie de culoare instalată în unul dintre posturile-cheie ale Poliţiei newyorkeze, stabilind astfel o premieră ce ar trebui să contribuie la creşterea încrederii rezidenţilor în acest organism municipal, vizat de numeroase critici după apariţia mişcării Black Lives Matter.

”Este extrem de important ca managerii din poliţie să semene cu oraşul (...), ca ei să înţeleagă cu adevărat cartierele şi oamenii de aici”, a declarat primarul democrat newyorkez.

După o ascensiune de 30 de ani în cadrul poliţiei şi o scurtă experienţă profesională în sectorul privat, Juanita Holmes se afla deja, din decembrie, la conducerea departamentului de ”Colaborare cu populaţia”, fiind femeia care ocupa cel mai înalt rang din cadrul NYPD.

Ea a declarat că numirea sa în noua funcţie intervine ”într-o perioadă turbulentă” pentru Poliţia newyorkeză.

NYPD a fost mai întâi acuzată de numeroase brutalităţi în timpul amplelor manifestaţii organizate de mişcarea Black Lives Matter la New York după moartea lui George Floyd, la sfârşitul lunii mai. Apoi, Poliţia newyorkeză a fost acuzată că şi-a încetinit activitatea, contribuind la o recrudescenţă a omuciderilor şi a împuşcăturilor în spaţii publice, o creştere constatată pentru prima dată după anii 1990.

Un număr neobişnuit de mare de poliţişti newyorkezi au părăsit organizaţia municipală sau vor să se pensioneze, un semnal ce atestă moralul scăzut al angajaţilor din NYPD. Fostul şef al Departamentului de patrulă, un bărbat de origine dominicană, a demisionat recent, la mai puţin de un an după numirea în această funcţie, în urma unor dezacorduri cu primarul Bill de Blasio, potrivit presei locale.

Principalul sindicat al poliţiştilor newyorkezi, ostil lui Bill de Blasio şi care îşi îndeamnă membrii să meargă la vot pentru a-l alege pe Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, a salutat numirea Juanitei Holmes.

Într-o perioadă în care oraşul New York se pregăteşte pentru o perioadă deosebit de tensionată, marcată de apropierea alegerilor prezidenţiale americane din 3 noiembrie şi de reduceri bugetare radicale, cauzate de un deficit fiscal provocat de pandemia de COVID-19, Juanita Holmes a promis că va lucra intens pentru ”a restaura încrederea newyorkezilor în Poliţie”, consolidând mai ales eforturile deja demarate de Poliţia comunitară, un proces care, prin ricoşeu, ar trebui să redea moralul angajaţilor din NYPD.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
20:20
Un opozant îi îndeamnă pe ruși să participe la „Prânzul păcii” și să voteze împotriva lui Vladimir Putin: „Să vadă lumea câți suntem cu adevărat”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate