Elena Mandocescu locuieşte cu cei doi copii ai săi într-o casă cu două camere din Craiova, iar când a primit facturile exorbitante de la furnizorul de energie electrică a fost la un pas de a face infarct, susţine femeia.

„Am primit patru facturi, toate emise în aceeaşi zi, 26.10.2021, toate cu aceeaşi dată scadentă, 10.11.2021. Am crezut că fac infarct. Prima era în valoare de 111,21 de lei. Pe aceea am şi plătit-o. A doua era de 2.411,46 de lei, următoarea de 15.796,82 de lei şi ultima de 59.717,37 de lei. Pe ultima factură, asta cea mai mare, am văzut că am un total de plată de 81.785,87 de lei”, a declarat Elena Mandocescu.

Am sunat la Enel, am încercat să obţin o explicaţie, dar nimeni, absolut nimeni nu mi-a spus nimic. Mi-au zis că eu figurez la ei cu acest consum. Cum să consum atât? E imposibil. Eu stau într-o casă cu două camere, am un TV, un frigider şi 4 becuri. Maşina de spălat am cumpărat-o recent, în luna octombrie 2021. Cum să consum atât?

Elena Mandocescu:

„Conform celor patru documente primite, perioada facturată este decembrie 2018 – septembrie 2021. Adică eu nu am plătit sumele astea exorbitante vreo trei ani. De ce nu m-au debranşat dacă aveam restanţele astea? Nimeni nu-mi dă nicio explicaţie”, precizează Elena Mandocescu.

O femeie din Craiova a primit patru facturi la curent în valoare de peste 16.000 de euro: „Am un TV, un frigider, un boiler şi 4 becuri”. Reacţia companiei

Femeia susţine că iniţial a fost abonată la CEZ, iar apoi a trecut la Enel. „A fost o perioadă mare când îmi veneau facturi şi de la unii, şi de la alţii. Am făcut sesizări peste sesizări. Degeaba. De frică să nu mă debranşeze, le plăteam şi speram că-mi voi recupera cumva banii, pentru că am acţionat în judecată CEZ-ul”, a mai declarat femeia, care este hotărâtă să dea acum în judecată şi compania ENEL.

Reacţia companiei

„Enel Energie Muntenia verifică aspectele sesizate și, până la clarificarea acestora, a decis blocarea facturării clientului pentru a nu-i aduce prejudicii. Ne cerem scuze pentru disconforul creat acestuia și îl asigurăm de toată deschiderea noastră în clarificarea aspectelor semnalate”, au transmis reprezentanţii companiei pentru Libertatea.

 
Citeşte şi:

Principesa Margareta, în fața ambasadorilor străini: „Singurul lucru pe care politicienii și oficialii noștri îl fac este să se certe pe portofoliile Cabinetului”

REPORTAJ. În comuna doljeană unde se ridică cel mai mare centru de date din țară, oamenii visează la apă potabilă și canalizare

Creștere economică mai slabă, prognoză mai proastă pentru 2022. Daniel Dăianu: „Suntem ca în Caragiale”

     
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Ce imagini compromițătoare a primit Liviu Dragnea cu Irina Tănase. A văzut negru în fața ochilor: „E de negăsit!”
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce imagini compromițătoare a primit Liviu Dragnea cu Irina Tănase. A văzut negru în fața ochilor: „E de negăsit!”
Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
Observatornews.ro
Adrian, un tânăr român din Italia, a fost executat cu trei focuri de armă. Își spusese povestea la televizor
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
S-a dat alarma într-o țară aflată la granița României. Ce se întâmplă
Știrileprotv.ro
S-a dat alarma într-o țară aflată la granița României. Ce se întâmplă
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!