Incidentul s-a produs chiar în zona Codrişor, din municipiul Bistriţa. Din cauza gheții de pe drumul de piatră, o șoferiță a pierdut controlul volanului și a plonjat cu mașina în râu.

„În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier au intervenit pentru efectuarea de verificări în vederea stabilirii exacte a împrejurărilor și cauzei în care a avut loc un accident rutier. O tânără de 24 de ani, din Bistrița, a fost rănită și transportată la spital. Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”,au transmis reprezentanții IPJ Bistrița.

De asemenea, poliția a deschis un dosare penal.

„Totodată, polițiștii Biroului Rutier l-au sancționat pe administratorul drumului pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare. Cuantumul amenzii este în valoare de 3.045 de lei”, scrie Ziarul Bistrițeanul.

Drumul este administrat de Primărie.

1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Autorităţile locale au intervenit la faţa locului cu mai multe echipaje de pompieri şi un echipaj SMURD. Când au ajuns la faţa locului, echipele de intervenţie au descoperit că tânăra, de aproximativ 25 de ani, reuşişe deja să se autoevacueze.

„Echipajele de intervenție au găsit o femeie în vârstă de aproximativ 25 de ani, pe marginea râului, conștientă și cooperantă. Din fericire, reușise să iasă singură din autoturismul ajuns în apă. După prima evaluare, victima este ușor hipotermică și prezintă leziuni minore”, transmit reprezentanții ISU BN.

Victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.