Bomba ce atenta la siguranţa stării de sănătate a constănţenilor a fost descoperită în urma unui control făcut într-un dosar de evaziune fiscală. Mai exact, miercuri seara, poliţişti, mascaţi, procurori, reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Constanţa şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale Antifraudă au efectuat şapte percheziții domiciliare, ocazie cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor documente contabile ale societăţii, alte înscrisuri, unităţi de calculator, telefoane mobile, sumele de 9.900 euro şi 3.950 lei.

carne stricata constanta (1)

Iniţial, la unul din punctele de vânzare a unei carmangerii din Piaţa Tomis III a fost găsită peste o tonă de carne expirată sau pe punctul de a expira, însoţită de acte şi ştampile false. O situaţie identică a fost depistată şi la un al doilea punct de desfacere, la mică distanţă de primul, iar în total s-a descoperit o cantitate de 3 tone de carne.

Administratorul societăţii a mai avut acelaşi tip de probleme în anul 2013, când a fost depistat că procesa carne, într-un spațiu neautorizat, la parterul unui bloc, în imediata apropiere a ghenei de gunoi. Acesta a fost reţint de către anchetatori acum pentru 24 de ore, celelalte şase persoane implicate în dosarul de evaziune fiscală fiind şi ele audiate.

Nu mai departe de perioada Crăciunului, tot la Constanța, 18 persoane au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase după ce au consumat mâncare gătită din sectorul de gastronomie al unui hypermarket. Atunci a fost oprită de la comercializare 140 kg de mâncare şi s-a aplicat o amendă de 30.000 lei, dar care a fost acum contestată în instanţă.

carne stricata constanta (3)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.