Europa Travel a relansat programul „Plăteşte unul, merge toată familia!”, iar destinaţiile vedetă sunt Creta, Corfu, Rhodos, Lefkada şi Zakynthos!
Ca un plus faţă de anul trecut, agenţia te trimite în vacanţă cu avionul, iar preţurile pornesc de la 199 de euro pentru un sejur în Corfu sau Rhodos, de care te bucuri atât tu, cât şi familia ta. Privind cazarea, ai hoteluri de 2 şi 3 stele, cu mic dejun sau demipensiune, în funcţie de alegerea pe care o faci. Sună bine, doar că locurile sunt limitate. Oferta începe în 3 iunie, cu plecări spre Corfu şi Rhodos, şi se încheie în 17 iunie, când ultimul zbor va fi spre Lefkada.
În insule, cu avionul, de la… 199 de euro!
Corfu şi Rhodos. Două insule de care te îndrăgosteşti la prima vizită şi pentru care agenţia Europa Travel a lansat, prin programul „Plăteşte unul, merge toată familia!”, oferte cu sejururi de la 199 de euro. Plecările spre Corfu şi Rhodos au loc în datele de 03.06 şi 10.06, iar locurile sunt limitate, mai cu seamă că acestea sunt două dintre cele mai căutate destinaţii ale verii. Pentru alegerea hotelului, ai multe opţiuni pe care agenţia le are pe site, la oferte speciale Corfu şi Rhodos.
Creta, cea mai sudică insulă grecească din Marea Egee, poate fi şi ea vizitată acum prin programul „Plăteşte unul, merge toată familia”! Preţurile pornesc de la 249 de euro pentru o vacanţă de 7 nopţi cu demipensiune, în care ai asigurat şi transportul cu avionul. În acest caz, eşti cazat la Hotel Floral 3* din Hersonisos. Dacă vrei altul, găseşti opţiunile la sejururile în Creta, de pe site-ul agenţiei.
Zakynthos, insula ţestoaselor Caretta-Caretta. Aici avem vacanţe cu preţuri de la 259 de euro, tot din programul „Plăteşte unul, merge toată familia!”. Zborurile spre Zakynthos sunt în 09 şi 16 iunie, iar cazarea se face la Vila Margarita 2* – Kalamaki. Pentru un alt tip de cazare, ai o listă întreagă din care poţi alege. O găseşti aici.
Lefkada, a patra insulă ca mărime din Marea Ionică cunoscută pentru plajele nisipoase, cu peisaje muntoase. Pentru Lefkada ofertele încep de la 310 de euro, sumă cu care îţi plăteşti biletul şi îţi mai iei şi familia cu tine. Vei fi cazat la Hotel Tropicana Inn 2* din Perigiali, unde beneficiezi de 7 nopţi de cazare cu mic dejun. Plecarea este în data de 17 iunie 2014, aceasta fiind ultimul sejur din ofertele „Plăteşte unul, merge toată familia!” Şi, după cum vezi, ai de unde alege.
Ofertă sejur Corfu
Hotel Alonakia 3*, din Agios Gordi – de la 249 euro, transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi de cazare cu mic dejun, asistenţă turistică. Europa Travel, www.europatravel.ro, tel. 021.9407.Top of Form
Gina Rotaru
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro