Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, beneficiază de sprijinul deplin din partea cancelarului Olaf Scholz, după ce şi-a atras o serie de critici în urma unei controversate înregistrări video publicate în mediul online în noaptea dintre ani, a anunțat miercuri, 4 ianuarie, un purtător de cuvânt al guvernului german, potrivit agenției de presă DPA, citată de Agerpres.
Întrebat dacă Scholz are deplină încredere în titulara de la Apărare, purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului german, Wolfgang Büchner, a răspuns într-o conferinţă de presă: „Da, desigur!"
„Cancelarul lucrează bine şi în spirit de încredere cu toţi colegii săi de cabinet. Şi, bineînţeles, aceasta este valabil şi pentru ministrul menţionat", a adăugat reprezentantul guvernului german.
Totuşi, Lambrecht, care la fel ca Scholz face parte din rândul social-democraţilor în coaliţia de guvernare din Germania, s-ar putea confrunta cu probleme la conferinţa de săptămâna viitoare a partidului său, notează DPA.
În noaptea de Anul Nou, Lambrecht a postat o înregistrare video pe Instagram în care evocă provocările din 2022, inclusiv războiul declanşat de Rusia în Ucraina, în timp ce focuri de artificii şi explozii de petarde se văd și se aud în fundal.
I’ve translated the relevant bits (as close to the original as I could, hence some clunky phrasing). I’m sorry, this is disastrous. pic.twitter.com/JMaJlh08cu— Ulrike Franke (@RikeFranke) January 1, 2023
„Există un război care face ravagii în mijlocul Europei", a spus Lambrecht, vocea ei abia putând fi auzită peste sunetul artificiilor care explodau, notează Al Jazeera.
„Pentru mine, au fost foarte multe amintiri speciale pe care am reușit să le am, multe, multe întâlniri cu oameni interesanți și cu oameni extraordinari", a spus ea. „Pentru asta, vă mulțumesc din toată inima", a adăugat Lambrecht.
Războiul din Ucraina, juxtapus cu fundalul festiv și comentariile despre „oameni minunați" au iritat politicienii din opoziție, precum și unele instituții media, Lambrecht fiind pe larg acuzată de insensibilitate.
Serap Guler, un deputat al opoziției din partea Uniunii Creștin-Democrate (CDU), i-a cerut indirect cancelarului Olaf Scholz să o demită pe Lambrecht.
„Discursul despre război cu petardele de Anul Nou pe fundal nu face decât să-i încununeze seria de gafe", a scris Guler pe Twitter duminică. „Prin urmare, pentru fiecare minut în plus în care cancelarul încă îl mai ține (în funcție, n.r.) pe acest ministru, dăunând astfel și mai mult reputației țării noastre, el (Scholz, n.r.) poate fi tras la răspundere", a adăugat deputatul CDU.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
pikpik 04.01.2023, 23:57
si eu care credeam cå transmite direct din Ucr,...