Oleg Navalnîi a fost reţinut în ianuarie, în urma protestelor neautorizate. El a fost plasat iniţial în arest la domiciliu pentru ignorarea în mod deschis a restricţiilor anti-COVID-19 înainte ca termenii detenţiei sale să fie relaxaţi.

Mai mulţi aliaţi ai lui Navalnîi s-au confruntat cu acuzaţii similare.

Aliata lui Navalnîi, Liubov Sobol, a fost condamnată joi la un an şi jumătate de libertate supravegheată după ce o instanţă a găsit-o vinovată de aceeaşi infracţiune.

Alexei Navalnîi a fost arestat pe aeroport la revenirea în Rusia după ce s-a tratat în Germania, după ce a fost otrăvit cu Noviciok. Kremlinul a respins orice implicare, în ciuda rezultatelor a trei laboratoare din Vest care au atestat folosirea Noviciok.

El a fost ulterior condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru că ar fi încălcat termenii controlului judiciar, după o sentință cu suspendare din 2014, pe care el a catalogat-o drept manevră politică.

Ulterior, Rusia a continuat represiunea prin blocarea activităților organizațiilor lui Alexei Navalnîi și declararea lor drept „extremiste”, iar mii de persoane care au ieșit în stradă pentru a protesta au fost arestate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.