Incidentul s-a petrecut pe 18 decembrie, când bucătăria adăpostului pentru animale „W-Underdogs” a luat foc. Aflat în zonă, Keith Walker, în vârstă de 53 de ani, s-a repezit pentru a salva animalele rămase fără apărare în calea flăcărilor.
„Eram nervos ca naiba, nu am de gând să mint. Mi-a fost frică să intru, cu tot acel fum. Dar Dumnezeu m-a adus acolo pentru a salva acele animale”, a declarat Walker pentru CNN.
„Dacă iubești un câine, poți iubi pe oricine din lume. Câinele meu îmi este cel mai bun prieten și nu aș fi aici fără el, așa că știam că trebuie să-i salvez pe toți ceilalți câini”
Keith Walker , salvatorul animalelor din adăpost:
„Chiar dacă adăpostul pentru animale nu a fost în întregime mistuit de flăcări, el a fost serios avariat de incendiu”, a precizat Gracie Hamlin, cel care a pus bazele adăpostului W-Underdogs.
Din fericire, după o săptămână, adăpostul W-Underdogs a fost mutat în noua sa locație din Atlanta, unde se află acum și animalele salvate din incendiu.
„El a fost îngerul meu păzitor. Pompierii nu au vrut să se ocupe de câini și au chemat controlul animalelor, dar Keith era deja în clădire scoțând pe rând pisicile și câinii, până când toți au fost în siguranță”, a declarat Hamlin pentru CNN.
Ajuns om al străzii de la vârsta de 13 ani, Walker îl cunoștea pe Hamlin, care îi permitea să-și țină câinele, un pitbull pe nume Bravo, în fiecare seară la adăpost.
Când a văzut focul, Walker era în drum să-l ia pe Bravo și să-l ducă la plimbare. A reușit să salveze toate animalele – șase câini și 10 pisici.
„Nu-i pot mulțumi suficient pentru că mi-a salvat animalele. Nu-mi vine încă să cred, pentru că știu cât de repede poate izbucni un incendiu. El este eroul meu”, a conchis Hamlin.
FOTO: Hepta