UPDATE ora 16.10: Unul dintre adulți s-a autoevacuat, iar cel de-al doilea a fost scos și el de salvatori, a anunțat ISU. Cei doi nu au probleme medicale.

UPDATE ora 16.05: Salvatorii au reușit extragerea copilului din fântână. Acesta este conștient și cooperant, a transmis IGSU, care a precizat că băiatul a fost predat echipajelor medicale pentru evacuare de specialitate.

salvare-copil-fantana-mireasa-constanta-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

***

Știrea inițială: Pompierii intervin în localitatea Mireasa, din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. Sunt și doi adulți în fântâna care nu are apă, care încearcă să ajute copilul să iasă la suprafață.

Misiunea de salvare este în dinamică. La locul intervenției s-au deplasat două maşini de descarcerare, un echipaj SMURD şi elicopterul SMURD. Potrivit pompierilor, „toți trei sunt conștienți şi au comunicat cu salvatorii”.

În fântâna cu diametrul de aproximativ 1,5 m sunt un copil și doi adulți. „Se lucrează pentru extragerea celor 3 persoane (2 adulți și 1 minor)”, anunță ISU Dobrogea.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.