La 13 mai, autorităţile separatiste din Osetia de Sud au anunţat că fostul lider Anatoli Bibilov a semnat un decret privind organizarea unui referendum, evocând „aspiraţia istorică a locuitorilor” acestui teritoriu mic din Caucaz de a face parte din țara vecină, Rusia.

Alan Gagloev, așa-zisul preşedinte al Osetiei de Sud evocă într-un comunicat „incertitudinea legată de consecinţele legale” ale unui asemenea referendum.

El spune, de asemenea, că este „inadmisibilă” decizia prin refrendum a unor probleme „care ţin de drepturile şi interesele legitime ale Federaţiei Ruse”.

Liderul Osetiei de Sud cere însă „să aibă loc, fără întârziere, consultări cu partea rusă asupra tuturor problemelor legate de o integrare mai mare a Osetiei de Sud şi Federaţiei Ruse”.

Decizia autorităților din Osetia de Sud vine în contextul în care separatiștii din regiunile ucrainene Donețk și Lugansk și-au exprimat dorința de a se integra în Federația Rusă.

Războiul pe scară largă împotriva Ucrainei a stârnit un val de solidaritate în Georgia.

În august 2008, forțele ruse au lansat o invazie totală în Georgia, care se lupta deja cu milițiile proruse din Osetia de Sud, după ce au bombardat satele georgiene.

Diaspora românească a trimis peste 65 de miliarde de euro în țară din 2007 încoace. Cum s-a schimbat profilul celui mai mare investitor al României
Recomandări
Diaspora românească a trimis peste 65 de miliarde de euro în țară din 2007 încoace. Cum s-a schimbat profilul celui mai mare investitor al României

Luptele s-au încheiat cinci zile mai târziu cu o încetare a focului mediată de Uniunea Europeană, dar și cu moartea a peste 700 de oameni și strămutarea a zeci de mii de etnici georgieni.

După război, Kremlinul a recunoscut independența Osetiei de Sud și a unei alte regiuni separatiste, Abhazia, care de atunci au rămas sub controlul militar al Rusiei.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Filmul accidentului din Târgu Jiu: pacient mort, după ce ambulanţa care-i putea salva viaţa a fost izbită în plin de un camion. Explicaţia şoferului vinovat
Observatornews.ro
Filmul accidentului din Târgu Jiu: pacient mort, după ce ambulanţa care-i putea salva viaţa a fost izbită în plin de un camion. Explicaţia şoferului vinovat
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer