Alegerea scaunului ține atât de gust, cât si de evoluția tehnologiei sau de recomandările unor specialiști în domeniu. De pildă, scaunele kneeling chair sunt recomandate pentru că mențin un unghi deschis al coapselor, încurajând poziția verticală a coloanei și alinierea acesteia cu umerii și gâtul. Pe de altă parte, materialul din care este realizat un scaun ar trebui să fie flexibil, plăcut la atingere şi să “respire”, asigurând ventilaţie naturală şi confort sporit pentru utilizator. Așadar, care este scaunul ideal pentru tine?
Cum trebuie să fie scaunul potrivit pentru tine
Adevărul este că nu există scaunul perfect, de aceea, fiecare persoană ar trebui să testeze scaunul înainte de a-l cumpăra. Este important ca atunci când alegi scaunul să ții cont de stilul tău de lucru, de modul în care te relaxezi și de nevoile tale specifice. Totodată, e bine să iei în calcul atât suprafața pe care vei folosi scaunul, cât și mobilitatea. Un scaun potrivit ar trebui să aibă roți care se rotesc la 360 de grade, iar baza mobilă sa aibă cinci brațe, pentru stabilitate.
Un scaun bun răspunde nevoilor celor patru zone ale coloanei vertebrale: cervicală, toracică, lombară şi sacrală. Acesta trebuie să susţină în mod natural zonele precizate la schimbarea posturii, de aceea un scaun ajustabil este de preferat. Exista scaune care pot fi ajustate la nivel de milimetru, cu spătar care imita natural mişcările de întindere şi răsucire ale utilizatorului, oferind balans echilibrat, indiferent de înălțimea și greutatea ocupantului.
Scaunul ideal trebuie să fie confortabil când lucrezi, dar și când te odihneşti. Există trei posturi de bază: aplecată, semirezemată şi complet rezemată. Un scaun bun îi permite utilizatorului să stea confortabil în toate cele trei posturi și îi oferă suport când schimbă spontan pozițiile.
Totodată, scaunul trebuie să te încurajeze să te mişti. Cea mai bună abordare este alternarea statului pe scaun cu statul în picioare şi cu mişcarea, fără a favoriza vreuna dintre cele trei posturi. Ia în considerare, de exemplu, mecanismul asincron, care presupune reglajul personalizat al unghiului șezut – spătar.
Un scaun ergonomic trebuie să ofere confort și pentru braţe, umeri şi încheieturi. Dacă simți presiune în aceste zone, înseamnă că scaunul nu este potrivit pentru tine și îți poate provoca dureri. Coloana vertebrala este cea care suferă cel mai mult de pe urma unei poziții incorecte, iar consecințele pot fi grave și greu de remediat. O poziție confortabilă la birou este cea în care ne sprijinim spatele pe spătarul scaunului, ne așezam mâinile pe birou și nu ne aplecăm în față pentru a lucra.
Scaunele kneeling chair – inovație și eficiență
Ce înseamnă, de fapt, un scaun cu suport pentru tibii și de unde știi care ți se potrivește? Așa-numitele scaune kneeling chair fac șederea mai distractivă, dar mai important este că ele contribuie pozitiv la starea de sănătate și la productivitate. Acest scaun este conceput pentru a relaxa mușchii și articulațiile, contribuind la îmbunătățirea concentrării utilizatorului la birou, dar și a somnului său de peste noapte.
Scaunul kneeling chair menține echilibrul coloanei vertebrale corespunzător în raport cu bazinul, reușind să te mențină în poziție corectă chiar și când obosești și ai tendința să îți relaxezi corpul în posturi incorecte.
Acest tip de scaun are la bază ideea unui cercetător care l-a dezvoltat în anul 1979. Design-ul inițial a fost mai târziu îmbunătățit de trei cercetători norvegieni, iar azi scaunele kneeling chair sunt printre cele mai eficiente. În esență, scopul scaunului este să elimine „cocoașa” utilizatorului, dar și disconfortul care poate apărea din cauza unei posturi incorecte.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6fab148dd42b84958403ff79435ff3e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f30575ddeb2de71c11e60b484508d4a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b69f661979f8bd7531eec4bc7a4201a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/12/architecture-2804083960720.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/simfonia-lalelelor-08-foto-denis-grigorescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-confirma-libertatea--dan-motreanu-daca-psd-va-provoca-o-criza-guvernamentala-nu-mai-suntem-in-coalitie-cu-ei-e1776438653725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bani-partide-pentru-siteuri-online.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.