Spitalul, aflat în subordinea administrației locale, are probleme financiare mari. Primăria nu-și poate permite să asigure bugetul integral, iar Consiliul Județean (CJ) Prahova, care a contribuit cu bani din 2007 și până anul trecut, în baza unui parteneriat, refuză să mai asigure coplata. 

În plus, angajații de la UAMS, asistenți, infirmiere și un medic, nu și-au mai primit salariile de două luni, iar perspective de rezolvare a situației nu se întrevăd.

Primăria poate plăti doar pentru bolnavii din Boldești

Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) găzduiește 50 de pacienți, o parte dintre paturi fiind rezervate bolnavilor din orașul Boldești-Scăieni, iar restul sunt alocate bătrânilor cu afecțiuni grave din alte localități din județul Prahova. 

Până în anul 2007, finanțarea era asigurată de administrația din Boldești, care plătea exclusiv pentru pacienții din oraș, iar pentru ceilalți, cheltuielile erau suportate de primăriile localităților de unde proveneau.

„După anul 2007, probabil fiind probleme, neavând bani, s-a luat o decizie ca CJ Prahova să plătească în locul acelor primării, să subvenționeze pentru pacienții din alte localități decât Boldești-Scăieni, în baza unui contract de parteneriat care s-a semnat an de an fără probleme, indiferent cine a fost la conducerea consiliului județean. 

Acum, în 2025, este primul an în care CJ Prahova nu semnează contractul de parteneriat și atunci este o problemă foarte foarte gravă, întrucât noi, Primăria Boldești-Scăieni, nu putem să susținem de unii singuri 3 milioane de lei anual. Noi dădeam cam 1,3 milioane, iar CJ – diferența, adică 1,9 milioane lei. Fără susținerea dumnealor suntem în imposibilitatea de a finanța centrul”, a declarat, pentru Libertatea, Ionuț Florin Dincă, primarul orașului.

Conflictul politic blochează banii

Întrebat care ar putea fi motivul pentru care actualul președinte al CJ Prahova evită să participe la finanțarea unității medicale, edilul Ionuț Florin Dincă dă de înțeles că la mijloc ar putea fi un conflict politic, dar și o criză de bani care pare să afecteze administrarea județului. Primarul din Boldești este liberal, iar actualul șef al județului, Virgiliu Daniel Nanu, este social-democrat, iar în mod tradițional alianța de la centru nu funcționează și în teritoriu.

„Sunt și chestiuni politice, iar domnul președinte al CJ spune că deocamdată nu-l interesează unitatea de la Boldești pentru că are probleme la consiliul județean și trebuie să-și rezolve acolo. N-are acoperite salariile pe ultimele două luni, are mulți angajați pe posturi în anumite instituții. Nu am văzut o declarație, dar sunt discuții. Eu sunt de la PNL, am fost viceprimar în mandatul trecut, iar fosta conducere a CJ Prahova, când eram eu viceprimar, a asigurat în totalitate cofinanțarea. 6 milioane de lei în patru ani. Nu au fost probleme. Acum președinte la CJ este de la PSD. Ne lovim de problemele acestea. Noi în teritoriu nu suntem susținuți. Alianțele sunt doar sus, doar de ochii lumii sau nu știu”, acuză primarul din Boldești.

Consiliul Județean Prahova nu răspunde

Dincă susține că a făcut în zadar nenumărate demersuri către Consiliul Județean încă de la începutul anului 2025, solicitând un răspuns clar cu privire la situația unității medicale care a rămas fără banii de salarii încă din luna aprilie și cu imposibilitatea de a-și trata toți pacienții suferinzi. Într-o astfel de situație disperată, există doar o singură soluție, spun responsabilii: externarea bolnavilor care au domicilii în alte localități din județ și reducerea schemei de personal, pentru a se diminua costurile.

„Până la această dată nu avem nicio certitudine, niciun răspuns și suntem deja în luna iunie. Există varianta să punem în vedere aparținătorilor că pacienții care nu sunt din orașul nostru trebuie luați, mutați în altă parte, noi să reducem schema de personal și să rămână doar pacienții din Boldești și să funcționăm așa sub administrarea exclusivă a primăriei”, afirmă primarul.

9.000 de lei, costul lunar per pacient tratat

Un bolnav găzduit la UAMS Boldești-Scăieni plătește o taxă lunară, o cotă parte, de 3.500 de lei, iar diferența până la 9.000 de lei, cât este costul integral pentru îngrijirea unei singure persoane, este suportată de stat. La aceste cheltuieli se adaugă banii pentru salariile celor 50 de angajați, facturile la utilități, întreținerea aparaturii medicale, medicamente și obiecte necesare igienei pacienților. Pentru reparații la clădirea spitalului, directorul a apelat la sponsorizări.

„Factura la gaze pe iarnă este de 45.000 de lei, 15.000 de este factura la curent, pentru că avem aparatură medicală. Am vrut să pun panouri fotovoltaice, dar nu ne permite legislația pentru că nu este primăria proprietară pe toată clădirea și nu am putut să accesăm fonduri europene. Avem doar panouri solare pe care le folosim să facem apă caldă vara și să nu mai utilizăm centrala. 

Am aparatură medicală care trebuie verificată, un laborator de radiologie, e nevoie de autorizații care sunt plătite, îmi trebuie materiale de consum. Multe lucruri le-am făcut din sponsorizări. Așa am reușit să schimb acoperișul, care era într-o stare jalnică, și să fac fațada. Am luat paturi noi, perne noi, pilote, lenjerii, avem câte trei rânduri de lenjerii din sponsorizări, televizoare. Ce să vă spun. Mă duc cu căciula în mână la toată lumea. Clădirea este mare. Are 1.800 de mp și e greu de întreținut”, spune Anca Stirceanu, directorul UAMS Boldești-Scăieni.

„96% dintre pacienți sunt imobilizați”

Cei 50 de pacienți internați aici sunt într-o stare de sănătate precară, aproape toți imobilizați la pat. Nu mai pot fi internați în spitale decât pe perioade foarte scurte, unii dintre ei nu au familie și nici casă.

„Este imposibil să te joci cu viața unor pacienți a căror speranță este această unitate, nu pot fi transferați, nu mai pot fi tratați în spitale decât pe perioade scurte, nu pot fi îngrijiți la domiciliu, 96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă și familie, se întrețin din puținul lor și n-ar putea suporta costurile practicate de o clinică privată”, acuză Anca Stirceanu.

Singurul medic doarme toată săptămâna în spital

Directoarea spune că în unitate lucrează un singur medic, care doarme în spital tocmai pentru a putea asigura asistența medicală continuă. Angajarea unui al doilea medic, chiar și cu jumătate de normă, nu este posibilă la acest moment, evident din lipsă de fonduri.

„Domnul doctor doarme aici. Vine luni după-amiază și pleacă joi seară. Doarme în unitate. Joi seară pleacă acasă, vineri sau sâmbătă vine și stă și în weekend. Este inuman, iar noi nu avem bani de salarii”, explică managerul unității.

Răspuns evaziv și „prost scris”

Deși inclusiv directorul spitalului s-a adresat în mod repetat consiliului județean, instituția a reacționat târziu, dar răspunsul nu lămurește situația.

„Domnii de la CJ nu au răspuns de 30, 40 de zile la memoriile și petițiile mele, mi-au răspuns pe ultima sută de metri, un răspuns evaziv, prost scris și alambicat în care îmi spun că vor analiza situația”, spune Anca Stirceanu.

Virgiliu Daniel Nanu, președinte PSD al Consiliului Județean Prahova, a fost contactat de Libertatea pentru un punct de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc, dar până la ora publicării articolului, acesta nu a răspuns.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

MarinPreda 27.06.2025, 21:07

Daca tot sunt in faza terminala, nu o sa dureze o veșnicie pana cand se întâmplă inevitabilul. Cu fiecare eliberare de patron nu mai internează nimeni. Iar costul de 9000 lei de pacient este mai mult decât ciudat. Cred ca aici trebuie umbla si văzut de ce.

Avatar comentarii

Machiavelii 27.06.2025, 21:54

Stimate domnule, Preda! Ai idee cât costa 5 zile de spitalizare intr-un spital de stat? 5 zile în care ești supravegheat, ai parte de vreo 2-3 perfuzii și 2 pastile/zi? Îți spun eu: în jur de 2000 lei! Dar nu cunoști asta pentru ca ți se decontează de la CAS. La privat între 2.500 și 3.000 lei cazuri ușoare, în general un pachet minim de investigatii! Vorbiți ca să nu adormiți! Sunteți dintre cei fără compasiune, nu înțelegeți ce se intampla cand cineva are o problema majora de sanatate! Cei din personal stau de 2 luni fără salarii!!! Dumneata ai sta? Gandeste-te ca oricine poate ajunge în locul acelor pacienti! Nu suntem nemuritori!

Avatar comentarii

MarinPreda 28.06.2025, 01:01

Machiavelii   •  27.06.2025, 18:54

Stimate domnule, Preda! Ai idee cât costa 5 zile de spitalizare intr-un spital de stat? 5 zile în care ești supravegheat, ai parte de vreo 2-3 perfuzii și 2 pastile/zi? Îți spun eu: în jur de 2000 lei! Dar nu cunoști asta pentru ca ți se decontează de la CAS. La privat între 2.500 și 3.000 lei cazuri ușoare, în general un pachet minim de investigatii! Vorbiți ca să nu adormiți! Sunteți dintre cei fără compasiune, nu înțelegeți ce se intampla cand cineva are o problema majora de sanatate! Cei din personal stau de 2 luni fără salarii!!! Dumneata ai sta? Gandeste-te ca oricine poate ajunge în locul acelor pacienti! Nu suntem nemuritori!

Eu as indemna pe unul ca tine sa caute oferte in reale. Preturile de la stat sunt supradimensionate de cumetrii pentru a lua cat mai mulți bani din asigurări. Ști cat decontează statul o operație de apendicita la cas? In funcție de cat incarca între 24.000 si 28.000 lei. Sti cat costa la privat? Intre 14.000 si 19.000. Pe mine m-a costat 17.000. O asistenta de la privat era in ultima ei săptămâna de preaviz. Era super incantata ca începe munca la stat, cu salariu mai mare si sporuri "smechere". Asa a spus cu gura ei. Ba chiar cu mai multe zile de concediu si bonuri de vacanta "nu ca la privat". Astea sunt problemele. La stat in banii aia stai cate 4 sau mai mulți in camera. La privat cu mai putin stai cate doi. La stat strigi dupa asistenta, la privat suni la telefon. La stat te trimit după medicamente pt ca nu au, la privat nu. Scuza-ma ca "nu sunt empatic" dar aici sunt problemele.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.