Un tânăr de 19 ani a murit după ce a fost împușcat de un pensionar de 70 de ani, în comuna Genas, lângă Lyon, în noaptea de 8 spre 9 februarie 2026. Incidentul s-a produs în jurul orei 3.20, într-o casă din cartierul Revolère, unde victima ar fi intrat prin efracție.
Potrivit primelor constatări ale anchetei, tânărul ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, îndepărtând câteva țigle pentru a ajunge în pod. Ulterior, ar fi intrat în interiorul casei printr-o trapă, relatează publicația franceză La Depeche.
Proprietarul, un bărbat de 70 de ani, a fost surprins de intrus și ar fi folosit o armă de foc pe care o deținea legal. El a recunoscut că a tras cu arma, dar a negat că l-ar fi lovit pe tânăr.
La sosirea autorităților, corpul neînsuflețit al tânărului a fost descoperit în interiorul casei. Echipajele medicale nu au reușit să-l resusciteze. Conform primelor investigații, decesul s-ar fi produs în urma unei răni provocate de arma de foc.
Pensionarul a fost reținut, luni, iar primarul din Genas, Daniel Valéro, s-a aflat la fața locului luni dimineață, exprimându-și solidaritatea față de pensionarul de 70 de ani reținut.
„De ce, la ora 3 dimineața, avem persoane care sparg acoperișuri, care îndepărtează țigle și care intră în casele oamenilor? Această vizită neașteptată la ora 3 poate să fi creat frică și întrebări. Și, dacă persoana se simte amenințată, poate riposta”, a declarat edilul.