Planul Chinei pentru control maritim: construiește o insulă plutitoare artificială, rezistentă la explozii nucleare

În Marea Chinei de Sud, inginerii chinezi construiesc o mega-infrastructură mobilă ce ar putea redefini nu doar cercetarea oceanică, ci și echilibrul strategic în apele disputate ale Indo-Pacificului: o insulă artificială plutitoare, semiscufundată, autosuficientă, proiectată să reziste unor taifunuri extreme și unor explozii nucleare.

Proiectul de 78.000 de tone completează rețeaua de insule artificiale militarizate din regiune

Simpla sa existență, avertizează analiștii, marchează un salt calitativ în cursa maritimă. Ceea ce Beijingul nu spune este că acest nou proiect completează, într-un mod și mai îngrijorător pentru vecinii asiatici, rețeaua de insule artificiale militarizate pe care superputerea asiatică o ridică de ani în regiune.

China avanza en la construcción de lo que sería la primera isla flotante artificial del mundo: una estructura semisumergible de doble casco y 78.000 toneladas de desplazamiento, que —según South China Morning Post— entraría en servicio en 2028.

El proyecto está pensado para… pic.twitter.com/bUk2G7GnV3

— DEF (@defrevista) November 23, 2025

Construcția noii insule plutitoare a fost inclusă în viitorul plan cincinal (foaia de parcurs strategică ce stabilește obiectivele de dezvoltare economică și socială pentru o perioadă de cinci ani) ca infrastructură științifică de mare importanță națională.

Cu un deplasament apropiat de cel al unui portavion, adică 78.000 de tone, va avea o platformă de 138 de metri lungime și 85 de metri lățime, iar puntea sa principală se va afla la 45 de metri deasupra nivelului mării.

Insula plutitoare artificială, programată să funcționeze din 2028

Este programată să intre în serviciu în 2028 și va dispune de capacități operaționale excepționale: 238 de membri ai echipajului, care pot rămâne 120 de zile fără realimentare; rezistență la valuri de până la 10 metri și la cele mai violente taifunuri.

Proiectul a fost dezvoltat la Universitatea Jiao Tong din Shanghai, unul dintre cele mai prestigioase centre tehnice ale țării, unde cercetătorii au prezentat instalația ca fiind prima insulă artificială mobilă și autosuficientă din lume.

Un articol evaluat de experți, publicat luna aceasta în Revista chineză de cercetare navală, a dezvăluit detalii „unice” ale noii insule plutitoare: va avea un sistem de panouri în formă de sandviș, concepute să transforme undele de șoc catastrofale – inclusiv explozii nucleare – în compresii graduale, protejând încăperile critice ale platformei.

Întrebarea evidentă este: de ce ar avea o presupusă instalație științifică nevoie să reziste unui impact nuclear? Echipa de oameni de știință implicați în proiect, condusă de profesorul Yang Deqing, afirmă că scopul este garantarea supraviețuirii centrelor de comandă, energie și control al navigației în cel mai grav scenariu posibil.

„Această importantă instalație științifică de ape adânci este proiectată să funcționeze pe termen lung în orice condiții climatice”, au explicat în articol.

Autonomia extremă și mobilitatea pot face din insulă un avanpost militar de supraveghere

Responsabilii vorbesc despre o „schimbare de paradigmă” capabilă să ofere condiții de cercetare pe care niciun laborator fix sau navă convențională nu le poate reproduce, permițând observare continuă la mare adâncime, testarea vehiculelor submarine, experimente în tehnologia mineritului oceanic, precum și cercetare climatică și biologică.

Dar autonomia sa extremă și mobilitatea nelimitată o pot transforma și într-un avanpost cu rol militar, utilizabil pentru supraveghere.

Acest tip de platforme mobile de mare tonaj nu sunt încă încadrate clar în legislația internațională, iar unii se tem că, sub pretextul construirii unor instalații științifice plutitoare, ar putea apărea tendința dezvoltării unor baze mobile militarizate și autosuficiente.

În Marea Chinei de Sud, Beijingul construiește de peste un deceniu mici insule artificiale fixe; o expansiune militară în ape aflate în dispută cu vecinii din Asia de Sud-Est (autoritățile chineze susțin că aceste lucrări sunt infrastructuri civile care ajută pescarii și îmbunătățesc navigația).

În 2016, un tribunal internațional a decis că China nu are dreptul să revendice proprietatea asupra mării și a concluzionat că a încălcat dreptul internațional construind aceste insule pe recife mai apropiate de țărmurile altor țări, precum Filipine, Vietnam sau Malaysia.

Exact asta s-a întâmplat în insulele Spratly, situate între Filipine și Vietnam, care cuprind aproximativ o sută de recife și insulițe, înconjurate de zone de pescuit și zăcăminte de gaze naturale și petrol.

Proiectul ambițios al Chinei stârnește îngrijorări geopolitice

„Pe aceste insule există spații militare ce găzduiesc sisteme de rachete, radare, piste de aterizare capabile să primească aeronave grele, depozite de combustibil pentru susținerea operațiunilor militare și facilități navale”, arăta o investigație publicată de grupul Asia Maritime Transparency Initiative.

Aceasta este o descriere contrazisă în 2023 de amiralul în retragere John C. Aquilino, fost comandant militar american în regiune. „În ultimii 20 de ani am asistat la cea mai mare concentrare militară din partea Chinei de la Al Doilea Război Mondial încoace”, a declarat Aquilino.

Aceste insule artificiale funcționează, spun criticii, ca minibaze navale: piste de 3.000 de metri, suficiente pentru bombardiere H-6K cu capacitate nucleară sau rachete de croazieră, avioane de transport greu Y-20, avioane de vânătoare J-11B/J-16, drone de supraveghere sau de atac.

Complexele ridicate în aceste locuri ar include antene de comunicații prin satelit, senzori optici și instalații de război electronic (interferență în comunicații, perturbarea semnalului GPS). Aceste instrumente care permit detectarea imediată a navelor și aeronavelor tranzitează regiunea.

Pentru construirea acestor insule se trimit drage (navă specializată folosită pentru dragaj), nave-hopper și o flotă de ambarcațiuni pentru a extrage sedimente (nisip și pietriș) de pe fundul mării sau din bancurile de nisip din apropiere. Materialul este pompat și depus peste platoul recifului, adesea în interiorul unor ziduri perimetrale de protecție construite din roci și piloni.

În timp, umplutura se compactează, se acoperă cu straturi de protecție și se instalează dane, depozite, hangare și piste de aterizare. Toate acestea au generat și critici legate de impactul asupra mediului, având în vedere distrugerea sistemelor coraliere care funcționează ca zone de reproducere pentru pești.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE