Sursă video: Reddit/r/bucuresti
Poliția din București atrage atenția, într-o postare pe Facebook, că această acțiune poate avea „consecințe tragice”.
„Înțelegem că tentația de a fi «viral» poate fi mare, dar viața este mult mai prețioasă decât câteva secunde de faimă pe internet.
Cel mai norocos scenariu? Te alegi cu o amendă și cu părinți disperați. Dar cel mai rău? Îți poți pierde viața pentru un video viral care va fi uitat într-o săptămână.
Metroul se mișcă rapid, iar un moment de dezechilibru te poate trimite direct sub roțile lui. O alunecare, o mână prinsă între uși sau o clipă de neatenție și totul se termină într-o fracțiune de secundă”, se arată în mesajul publicat de Poliția Capitalei.
Polițiștii încearcă să găsească un tânăr care circula în spatele unei garnituri de metrou
Postarea vine în contextul în care de curând a fost publicat pe Reddit un videoclip cu un tânăr care circula în spatele unei garnituri de metrou. Imaginile, care fuseseră făcute publice în decembrie 2024 pe TikTok, au fost surprinse pe magistrala 1, în stația Basarab, conform News.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b460255387d8061c71a919f7184cd8aa.jpg)
Astfel, după ce materialul video a fost republicat, Poliția din București a transmis, în cursul serii de luni, 3 februarie, că au fost inițiate verificări.
„În cauză, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au demarat verificări în vederea identificării şi depistării persoanei în cauză, dar şi pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”.
Amintim că în luna august a anului 2024, un bărbat s-a urcat pe metrou, la Piața Victoriei, și a vrut să utilizeze un extinctor. La fața locului au intervenit polițiștii, iar unul dintre ei s-a urcat după bărbat și l-a coborât cu forța.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ff5a27ac3e35c77cbb425e155ee0e949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_faf523e21a6c816c29c732598832b5da.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3a6fbc3418f2eb2060dd8302f918d2ee.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d41189663c21f56abff6375a2629ea98.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_48ad11d0e9fe2469bc82c7285cbbe53e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9c1c0e876d66214c24b4eff658a2b3fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_93e895962c396889fbc1432740df30ad.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_469e00619038d1adc3a41f8eba5a3276.jpg)