Premierul finlandez a ținut un minut de reculegere în memoria lui Peltonen

Vestea a provocat un șoc major în Finlanda, iar politicieni din toate partidele și-au exprimat regretul.

„A fost un membru foarte iubit al comunității noastre și îi vom simți profund lipsa. O viață tânără s-a frânt mult prea devreme”, a transmis Tytti Tuppurainen, liderul grupului parlamentar social-democrat.

Deși legislativul se află în vacanță, premierul Petteri Orpo a suspendat toate activitățile oficiale pentru restul zilei și a ținut un minut de reculegere în memoria lui Peltonen, pe care l-a descris drept un coleg extrem de apreciat, potrivit televiziunii publice YLE.

Mesajul a fost susținut și de președintele parlamentului, Jussi Halla-aho, care a scris pe X că Peltonen era „un coleg respectat și apreciat dincolo de liniile partidelor”.

Nu există suspiciuni de crimă

Poliția a fost chemată la Eduskuntatalo – clădirea parlamentului – marți, la ora 11.06 (8.06 GMT). Autoritățile au precizat că nu există suspiciuni de crimă. Decesul a fost confirmat oficial trei ore mai târziu, printr-o scurtă declarație parlamentară în care se arăta solidaritatea cu familia îndurerată.

Peltonen, ales în parlament în 2023 pentru regiunea Uusimaa, se afla la primul său mandat. Cariera sa politică a început de timpuriu: la 18 ani a fost ales consilier local în orașul Jarvenpää, iar la 22 de ani a devenit președintele consiliului municipal – cel mai tânăr din istoria localității.

La sfârșitul lunii iunie, Peltonen scrisese pe rețelele de socializare că fusese absent de la activitatea parlamentară în ultimele săptămâni din cauza unei probleme renale complicate de o infecție.

El menționa că a primit tratament cu antibiotice intravenoase la spitalul din Meilahti și că, după externare, se afla în concediu medical de vară, concentrându-se pe recuperare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.