Camionul transporta furaje de soia și era înmatriculat în Ucraina

Descoperirea a avut loc pe 4 martie 2026, în jurul orei 17.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava. Camionul, înmatriculat în Ucraina și condus de un bărbat de 51 de ani, transporta, conform documentelor, furaje de soia vrac.

Polițiștii au găsit 16.000 de pachete de țigări în podeaua camionului

O analiză de risc realizată de Poliția de Frontieră în colaborare cu inspectorii Biroului Vamal Siret a ridicat suspiciuni cu privire la posibila transportare ilegală a unor produse accizabile, anunță Poliția de Frontieră.

În urma controlului amănunțit, inclusiv prin scanare, polițiștii au identificat două compartimente special amenajate în podeaua și peretele remorcii. În aceste spații erau ascunse 16.140 de pachete de țigări fără timbru fiscal, provenite din afara Uniunii Europene.

Cum a fost lovit un polițist de cartușele de țigări ascunse

Pentru a scoate țigările din ascunzători, polițiștii au fost nevoiți să folosească un compresor de aer. Doi polițiști au început să scoată cartușele din compartimentele în care erau ascunse. Ambalajul unora dintre ele s-a rupt, iar zeci de pachete de țigări au început să sară de sub podea, unele dintre ele lovindu-l direct pe unul dintre agenți.

„Valoarea totală a țigaretelor confiscate a fost estimată la aproximativ 318.000 de lei, echivalentul a peste 63.000 de euro”, a declarat Poliția de Frontieră. Totodată, camionul, evaluat la 90.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea anchetei.

Șofer TIR-ului a fost reținut pentru contrabandă

În acest caz, autoritățile au deschis un dosar penal pentru contrabandă, conform Legii nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Șoferul camionului a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca cercetările să stabilească toate circumstanțele acestui caz. Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar autoritățile continuă verificările pentru a identifica eventuale alte persoane implicate în rețea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Demradulescu 06.03.2026, 23:40

Stan și Bran sunt mici copii în comparație cu cei doi polițiști năzdrăvani,să te lovească Ultimul cartuș...de țigări,mișto.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.