Polițistul prins la furat ar fi chiar șeful Serviciului Criminalistic

După ce s-a făcut de râs pentru că a furat două tije de la un bazin de toaletă dintr-un magazin din Slatina, polițistul care are gradul de comisar-șef și ar fi chiar șeful Serviciului Criminalistic al IPJ Olt, a anunțat că își dă demisia.

„Astăzi, poliţistul în cauză a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, iar cererea sa a fost aprobată de conducerea unităţii. Ca urmare, raporturile sale de serviciu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt au încetat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Dosar penal pentru furt

Polițistul, care s-a făcut de râs într-un magazin din Slatina, după ce a fost prins în fapt de angajați, este acuzat de furt, după ce ar fi sustras două produse dintr-o cutie aflată la raionul de sanitare.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoana care ar fi sustras cele două bunuri are calitatea de poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Având în vedere calitatea persoanei, dosarul penal a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina spre competentă soluţionare. De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a dispus cercetarea prealabilă a poliţistului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Polițistul are trei case și două mașini

În ziua în care a fost prins în flagrant în timp ce fura obiectele din magazin, polițistul a făcut cumpărături la magazinul respectiv, cumpărături pe care le-a și achitat. Totuși, din motive încă necunoscute, el a decis să nu achite produsele sanitare pe care le-a sustras.

Potrivit declarației de avere din anul 2024, polițistul a încasat un salariu de aproximativ 120.000 de lei, ceea ce înseamnă că ar avea un salariu lunar de aproximativ 10.000 de lei.

Mai mult, el deține trei case, dar și două mașini.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

Ttyy 26.03.2025, 17:01

Salar de 2k eur, case si masini, politist, chear sef... circumstanțe deosebit de agravante. Nu ar trebui sa scape fara executare. Sa nu ziceti ca la 45 de ani o sa ne sfideze ca tanar pensionar cu pensie peste venitul mediu din privat!?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.