Comiterea unei duble crime a fost modul în care clanul Spada, zis și al „țiganilor”, s-a impus în lumea interlopă din Ostia, în 2011. Potrivit anchetatorilor, cei care au ordonat acea dublă crimă sunt Carmine Spada, zis Romoletto, și fratele său Roberto. Cei care au deschis focul au fost însă Ottavio Spada și egipteanul Nader Amna Saber Abdelgawad, scrie gazetaromaneasca.com.
Cei răpuși de gloanțe au fost Giovanni Galleoni, zis și „Baficchio”, și mâna sa dreaptă „Sorcanera”, Francesco Antonini. Indivizii erau considerați moștenitori ai bandei din Magliana, însă Spada le-a luat locul. Așa se face că gruparea a reușit să controleze teritoriul prin violență.
Potrivit sursei citate, clanul a ajuns să influențeze sfera economică, să infiltreze în structura politică și administrativă.
Anchetatorii italieni susțin că membrii clanului erau organizați în echipe, iar fiecare membru era plătit cu 100 de euro pe zi pentru o tură de cinci ore. De la bătăi și șantaje, mafioții s-au îmbogățit și au început să se implice în afaceri. Aceștia au cumpărat stabilimente balneare sau licențe de siguranță publică pentru săli de jocuri.
Cei ajunși pe „teritoriul” lor au ajuns să plătească taxă de protecție. Proprietarii de baruri, vânzătorii de fructe, comercianții chinezi și până și medicii veterinari ar fi ajuns să-și dea chiar și jumătate din încasările lunare celor din clanul Spada.
Astfel, gruparea mafiotă a ajuns să ocupe de cămătărie. Indivizii dădeau împrumuturi cu o dobândă de 60 la sută chiar și azilurilor de bătrâni. Când nu primeau banii la timp, interlopii foloseau violența. Potrivit sursei citate, Ottavio Spada, zis Maciste, a luat de gât un fost angajat al Pompierilor și i-a spus: „Rahatule, tre să te grăbești să-mi dai banii, ai înțeles? Eu trăiesc din munca asta!”.
Anchetele efectuate de carabinieri confirmă contribuția colaboratorilor în atentatele comise de grupare. Unul dintre ei e românul Paul Dociu, care a fost condamnat pentru jaf și violențe. Bărbatul se ocupa de traficul cu droguri și cu intimidări cu sticle molotov lansate în încăperile unei agenții imobiliare în plină zi.
Românul susține că dubla crimă, comisă în 2011 care a dus ascensiunea clanului, a fost comisă pentru că patronul unui magazin de fructe nu ar fi avut respect față de gruparea care controla teritoriul.
Paul Dociu a devenit unicul colaborator al justiției italiene și a povestit despre modul în care a comis un atentat asupra unei agenții imobiliare.
„A trebuit să aștept trei sau patru ore pe trotuar pentru că era mereu o doamnă cu un copil mic. Aveam benzină într-o damigeană de 5 litri și un șervețel pe gât acesteia. Aveam o cască integrală pe cap, o geacă neagră, un SH250, parcat în spatele unei furgonete. La momentul oportun am deschis ușa 30, 40 de centimetri, am blocat-o cu piciorul, am aprins șervețelul și am aruncat în agenție această damigeană». «Era lume înăuntru?», întreabă procurorul. «Era numai o doamnă la ghișeu. Dar nu am aruncat sticla chiar asupra ei, nu voiam să-i fac rău, ci să distrug afacerea. Am auzit o mare bubuitură și am urcat pe scooter».
Potrivit sursei citate, Carmine și Roberto Spada sunt acuzați că au ordonat dublul omor în 2011. Procurorul adjunct din Roma a precizat că 32 de membri ai clanului au fost arestați în urma unei operațiuni de amploare a carabinierilor din Ostia. În instanță, judecătorii au descris clanul Spada ca fiind „un pericol excepțional”.
sursă foto: gazetaromaneasca.com
Citește și Lia Olguţa Vasilescu:” Scăderi salariale de până la 40% pentru unii bugetari”. Ministrul Muncii a făcut unele clarificări
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_de01676e806af3a87bd2a2dad112bd1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_207a1a9aa1414a01e0ea2712218bb505.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b7d7a36d03efb26809a83f4e57d99920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6dca750bb58a72aeefa6d3f939aeb5cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/02/arestiostia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/paste-2027.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/emag-e1776411882407.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mihaela-radulescu-si-fiul-sau-ayan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/adelina-pestritu-jason-statham.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/scandal-in-guvernul-bolojan--florin-barbu-si-alexandru-nazare-se-cearta-pe-motorina-ieftina-pentru-fermieri-si-proiectul-este-blocat--ce-risca-romania-document.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-uber-ferrari-250-gto-35-milioane-palm-beach.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/portia-de-carte-17-aprilie2--foto-freepik-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/durere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-ocolesc-primariile-reforma-lui-bolojan--foto-agerpres-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/emisiune-preluata-realitatea-plus-europa-fm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.